Aproape patru mii de încălcări în trafic în weekend. 25 de șoferi beți, înlăturați de la volan

Circa patru mii de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost documentate de polițiști pe drumurile din țară în acest weekend. În urma controalelor, 25 de conducători auto în stare de ebrietate au fost înlăturați de la volan, iar 57 au fost sancționați pentru nereguli legate de dreptul de a conduce, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cele mai multe abateri au fost comise de șoferii care au depășit limita legală de viteză – 1 507 cazuri. Pe de altă parte, 931 de conducători auto nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele semaforului.

Totodată, 702 șoferi au fost sancționați pentru staționare sau oprire neregulamentară, iar 471 – pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului în timpul conducerii.

În același timp, 134 de conducători auto circulau fără revizia tehnică anuală efectuată și/sau fără polița obligatorie de asigurare de răspundere civilă auto, iar 64 de șoferi au fost sancționați pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliștilor.

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului se vor întâlni pe 24 septembrie, în formatul de negocieri „1+1”, în cadrul procesului de reglementare transnistreană. Întrevederea va avea loc la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol. Potrivit Biroului pentru politici de reintegrare, discuțiile se vor concentra pe mai multe subiecte de actualitate pentru locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, transmite IPN.

Pe agendă sunt aspectele economice, Fondul de convergență și respectarea drepturilor omului.

Tiraspolul a anunțat însă o agendă mai largă. Potrivit așa-numitului minister de externe din regiune, Tiraspolul va cere încetarea a ceea ce numește „plăți ilegale” și „restricții artificiale” impuse de Republica Moldova și care, în opinia Tiraspolului, ar fi afectat activitatea economică din regiune. De asemenea, administrația din stânga Nistrului susține că ar fi nevoie de semnarea unei declarații privind angajamentul față de reglementarea pașnică a conflictului transnistrean.

Un alt subiect anunțat este ceea ce Tiraspolul califică drept „presiune” asupra cetățenilor din regiune, inclusiv în contextul aplicării legislației privind separatismul.

Ultima reuniune în formatul de negocieri „1+1” a avut loc pe 16 aprilie, la Tiraspol. Aceasta a fost precedată de întâlnirea din 26 februarie, care a marcat reluarea dialogului dintre reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului după o pauză de peste 15 luni.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Aproape patru mii de încălcări în trafic în weekend. 25 de șoferi beți, înlăturați de la volan

Circa patru mii de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost documentate de polițiști pe drumurile din țară în acest weekend. În urma controalelor, 25 de conducători auto în stare de ebrietate au fost înlăturați de la volan, iar 57 au fost sancționați pentru nereguli legate de dreptul de a conduce, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cele mai multe abateri au fost comise de șoferii care au depășit limita legală de viteză – 1 507 cazuri. Pe de altă parte, 931 de conducători auto nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele semaforului.

Totodată, 702 șoferi au fost sancționați pentru staționare sau oprire neregulamentară, iar 471 – pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului în timpul conducerii.

În același timp, 134 de conducători auto circulau fără revizia tehnică anuală efectuată și/sau fără polița obligatorie de asigurare de răspundere civilă auto, iar 64 de șoferi au fost sancționați pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliștilor.

Mecanismul prin care atribuțiile actualelor direcții raionale și municipale de educație vor fi preluate de Agențiile Teritoriale pentru Educație este în proces de pregătire. Tranziția va include transferul responsabilităților, personalului, documentelor, bunurilor și contractelor, astfel încât activitatea școlilor să continue fără întreruperi. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, acest proces are drept scop evitarea blocajelor administrative în perioada de tranziție, transmite IPN.

ATE-urile vor prelua administrarea instituțiilor publice de învățământ primar, gimnazial, liceal și special. Pentru 32 de unități administrativ-teritoriale, transferul calității de fondator este prevăzut din 1 ianuarie 2027, iar pentru municipiile Chișinău și Bălți – din 1 ianuarie 2028.

În cadrul reorganizării, angajații actualelor direcții de educație vor putea fi transferați, redistribuiți sau încadrați în noile structuri, în funcție de atribuțiile exercitate și de structura ATE. Procesul urmează să fie realizat cu respectarea garanțiilor prevăzute de legislația muncii și de cea privind funcția publică.

Odată cu transferul către ATE, școlile vor fi finanțate direct din bugetul de stat, în baza costului standard per elev. Noile agenții vor avea atribuții privind administrarea rețelei școlare, managementul instituțiilor, resursele umane, finanțarea și patrimoniul, transportul școlar, incluziunea și monitorizarea activității instituțiilor de învățământ.

Crearea ATE-urilor face parte din reforma „Restart în educație”, prin care MEC urmărește instituirea unui sistem unitar de administrare a învățământului general.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025