Aeroportul Mărculești ar putea primi primele zboruri charter în această toamnă

Autoritățile speră că în toamna acestui an, Aeroportul Internațional Liber Mărculești va deveni accesibil și pentru zborurile charter. Informația a fost comunicată astăzi de către ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, care a prezentat în plenul Parlamentului proiectul de lege, care prevede trecerea Aeroportului Mărculești, în gestiunea Aeroportului Internațional Chișinău, transmite IPN.

Ministrul a menționat că Aeroportul Mărculești are potențial de a deveni un punct cheie pe harta transporturilor regionale, iar acest proiect este piatra de temelie a unei reconstrucții sistemice.

Vladimir Bolea a fost întrebat când ar putea să zboare primii pasageri de pe Aeroportul Mărculești. „Urmează cel mai probabil să vedem programul de investiții pe care o să-l facă Aeroportul Internațional Chișinău, ei vor veni cu date precise. Noi sperăm să reușim în toamna acestui an, când oamenii mai prind ultimele luni de concediu să fie primele zboruri charter. Încercăm, facem tot posibilul”, a precizat Vladimir Bolea.

Ministrul a mai menționat că actualmente aeroportul este practicabil. „Au loc anual în jur de 200 de aterizări și decolări, el este funcțional . Sunt 12 agenți economici rezidenți a zonei economice libere, toți sunt din domeniul aviației”, a mai adăugat Vladimir Bolea.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, trecerea în gestiunea AIC va permite o coordonare mai eficientă a activităților și a investițiilor în modernizarea infrastructurii aeroportuare. Conform estimărilor preliminare, pentru ca Aeroportul Mărculești să poată opera curse de pasageri sunt necesare investiții de circa 4,2 milioane de euro.

Proiectul de lege, votat joi în primă lectură, urmează să fie adoptat și în lectură finală.

Aeroportul Mărculești se află la o distanță de 150 de kilometri de Chișinău, iar pista de aterizare-decolare are о capacitate portantă superioară celei de la Aeroportul Internațional Chișinău, permițând operarea aeronavelor de о capacitate mai mare.

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost făcută marți de secretarul general al Guvernului în exercițiu, Alexei Buzu, în cadrul ședinței Parlamentului, unde este prezentat programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan, transmite IPN.

Potrivit lui Alexei Buzu, consolidarea administrativ-teritorială avansează, iar în această săptămână alte 50 de primării urmează să finalizeze procedurile de amalgamare voluntară. El a precizat că 31 iulie este termenul-limită pentru adoptarea deciziilor de către consiliile locale, după care Guvernul va iniția amalgamarea normativă.

La rândul său, premierul desemnat Vasile Tofan a menționat că reforma administrativ-teritorială este una complexă și implementarea acesteia va fi o provocare pentru viitorul executiv. „Nu vreau să diminuez provocările pe care le va avea Guvernul pentru a duce la bun sfârșit această reformă, astfel încât să-și atingă toate scopurile și să facă viața oamenilor mai bună”, a declarat premierul desemnat.

El a mai spus că autoritățile trebuie să țină cont de prevederile constituționale și a promis consultări privind viitorul celui de-al doilea nivel al administrației publice locale.

În cadrul ședinței Parlamentului, Vasile Tofan solicită votul de încredere pentru programul de guvernare și echipa cabinetului de miniștri.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Aeroportul Mărculești ar putea primi primele zboruri charter în această toamnă

Autoritățile speră că în toamna acestui an, Aeroportul Internațional Liber Mărculești va deveni accesibil și pentru zborurile charter. Informația a fost comunicată astăzi de către ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, care a prezentat în plenul Parlamentului proiectul de lege, care prevede trecerea Aeroportului Mărculești, în gestiunea Aeroportului Internațional Chișinău, transmite IPN.

Ministrul a menționat că Aeroportul Mărculești are potențial de a deveni un punct cheie pe harta transporturilor regionale, iar acest proiect este piatra de temelie a unei reconstrucții sistemice.

Vladimir Bolea a fost întrebat când ar putea să zboare primii pasageri de pe Aeroportul Mărculești. „Urmează cel mai probabil să vedem programul de investiții pe care o să-l facă Aeroportul Internațional Chișinău, ei vor veni cu date precise. Noi sperăm să reușim în toamna acestui an, când oamenii mai prind ultimele luni de concediu să fie primele zboruri charter. Încercăm, facem tot posibilul”, a precizat Vladimir Bolea.

Ministrul a mai menționat că actualmente aeroportul este practicabil. „Au loc anual în jur de 200 de aterizări și decolări, el este funcțional . Sunt 12 agenți economici rezidenți a zonei economice libere, toți sunt din domeniul aviației”, a mai adăugat Vladimir Bolea.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, trecerea în gestiunea AIC va permite o coordonare mai eficientă a activităților și a investițiilor în modernizarea infrastructurii aeroportuare. Conform estimărilor preliminare, pentru ca Aeroportul Mărculești să poată opera curse de pasageri sunt necesare investiții de circa 4,2 milioane de euro.

Proiectul de lege, votat joi în primă lectură, urmează să fie adoptat și în lectură finală.

Aeroportul Mărculești se află la o distanță de 150 de kilometri de Chișinău, iar pista de aterizare-decolare are о capacitate portantă superioară celei de la Aeroportul Internațional Chișinău, permițând operarea aeronavelor de о capacitate mai mare.

Un autobuz de pe ruta Comrat-Chirsova s-a izbit de un copac, după ce șoferului i s-ar fi făcut rău la volan. Conducătorul auto, în vârstă de 67 de ani, a ajuns la spital, iar cei doi pasageri aflați în autobuz nu au fost răniți.

Contactat de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat că accidentul s-a produs marți dimineața, după ce șoferul ar fi pierdut cunoștința în timp ce conducea. Bărbatul a fost transportat la Spitalul raional din Comrat, iar testarea alcoolscopică a arătat că acesta nu consumase alcool.

Potrivit poliției, cei doi pasageri aflați în autobuz în momentul impactului nu au suferit vătămări. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025