Volkov, în arest la domiciliu

Omul de afaceri Vladimir Volkov a fost plasat sub arest la domiciliu. Avocatul acestuia, Dumitru Harea, a declarat pentru Info-Prim Neo că astăzi, 13 august, a avut loc şedinţa de judecată în care a fost revocată măsura de arest în izolator, aceasta fiind înlocuită cu arest la domiciliu pentru 30 de zile. Încheierea mai poate fi atacată la Curtea de Apel.

Vladimir Volkov este managerul unei companii angajate în cadrul unui proiect european şi a ajuns în atenţia publică după ce a acuzat, la o conferinţă de presă, scheme de furt din cadrul grantului european.

„Noi am pledat pentru eliberarea provizorie şi pe controlul judiciar. Evident că nu suntem de acord cu această măsură, pentru că acum Volkov nu poate executa acest proiect european şi este împiedicat să-l ducă la bun sfârşit”, a menţionat Dumitru Harea. Avocatul a mai spus că deocamdată dosarul stă pe loc, procurorul fiind în concediu. „Eu nu am fost invitat la nicio acţiune procesuală referitor la careva audieri. Nu se vede nicio mişcare”, a notat avocatul.

Vladimir Volkov a declarat, la sfârşitul lunii iunie, că în proiectul de securizare a frontierei de stat din grantul european de peste 10 mln euro ar fi fost delapidate sume importante, dintre care 130 de mii de euro ar fi fost luate de către fostul şef al Serviciului Grăniceri, Roman Revenco, prin intermediul unei companii controlate de acesta. După aceste declaraţii Volkov a fost arestat, iar presa a scris că Roman Revenco ar fi nepotul ex-ministrului de interne, Alexei Roibu.

Se împlinesc 95 de ani de la nașterea regretatului scriitor Vladimir Beșleagă. Cu această ocazie, la Muzeul Național al Literaturii Române a fost vernisată o expoziție dedicată vieții și creației autorului, care reunește cărți, fotografii, manuscrise și documente literare, inclusiv materiale inedite donate de scriitor muzeului în ultimii ani ai vieții, transmite IPN.

În cadrul expoziției comemorative „Omul lumină: Vladimir Beșleagă, 95 de ani de la naștere”, publicul are acces la o parte importantă din arhiva personală a autorului și la mărturii despre activitatea sa literară.

În cadrul vernisajului a fost prezentat și volumul „Bătrânii din căsuța cât nuca” de Vladimir Beșleagă, apărut în 2026 la Editura Epigraf din Chișinău. La eveniment au participat scriitori, cercetători literari, jurnaliști, editori, muzeografi, membri ai familiei și admiratori ai operei sale.

Vladimir Beșleagă s-a născut pe 25 iulie 1931, în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol, și a trecut la cele veșnice pe 25 februarie 2025, la vârsta de 93 de ani. Romanul său „Zbor frânt”, publicat în 1966, este considerat una dintre operele importante ale prozei postbelice din Republica Moldova.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Volkov, în arest la domiciliu

Omul de afaceri Vladimir Volkov a fost plasat sub arest la domiciliu. Avocatul acestuia, Dumitru Harea, a declarat pentru Info-Prim Neo că astăzi, 13 august, a avut loc şedinţa de judecată în care a fost revocată măsura de arest în izolator, aceasta fiind înlocuită cu arest la domiciliu pentru 30 de zile. Încheierea mai poate fi atacată la Curtea de Apel.

Vladimir Volkov este managerul unei companii angajate în cadrul unui proiect european şi a ajuns în atenţia publică după ce a acuzat, la o conferinţă de presă, scheme de furt din cadrul grantului european.

„Noi am pledat pentru eliberarea provizorie şi pe controlul judiciar. Evident că nu suntem de acord cu această măsură, pentru că acum Volkov nu poate executa acest proiect european şi este împiedicat să-l ducă la bun sfârşit”, a menţionat Dumitru Harea. Avocatul a mai spus că deocamdată dosarul stă pe loc, procurorul fiind în concediu. „Eu nu am fost invitat la nicio acţiune procesuală referitor la careva audieri. Nu se vede nicio mişcare”, a notat avocatul.

Vladimir Volkov a declarat, la sfârşitul lunii iunie, că în proiectul de securizare a frontierei de stat din grantul european de peste 10 mln euro ar fi fost delapidate sume importante, dintre care 130 de mii de euro ar fi fost luate de către fostul şef al Serviciului Grăniceri, Roman Revenco, prin intermediul unei companii controlate de acesta. După aceste declaraţii Volkov a fost arestat, iar presa a scris că Roman Revenco ar fi nepotul ex-ministrului de interne, Alexei Roibu.

O nouă dronă a fost doborâtă sâmbătă dimineață în spațiul aerian al României. Președintele român, Nicușor Dan, a anunțat că aparatul a fost interceptat la aproximativ 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării și a fost doborât de un pilot român aflat la bordul unui avion F-16, transmite IPN.

Ministerul Apărării Naționale al României a precizat că sistemele radar au detectat, la ora 08:22, o pătrundere neautorizată în spațiul aerian național a unei drone care zbura în zona de frontieră cu Ucraina. Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au interceptat ținta și au aplicat procedurile de identificare și neutralizare.

Autoritățile române precizează că drona a fost doborâtă în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată din apropierea frontierei, iar echipele MApN urmează să verifice zona de impact. Ministerul anunță că monitorizează permanent situația din spațiul aerian și menține legătura cu structurile aliate.

Incidentul are loc la o zi după ce o altă dronă a fost interceptată de Forțele Aeriene Române. Vineri, o țintă aeriană detectată la aproximativ 20 de kilometri est de Sulina a fost doborâtă de un avion F-16 în zona localității Padina, județul Buzău.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025