Veris este lider autoritar după etapa a 2-a

Echipa Veris este singura care a obţinut maximum de puncte după două meciuri disputate în Divizia Naţională. Formaţia antrenată de Lilian Popescu a învins duminica seara, 3 august, echipa Zaria Bălţi, cu scorul de 2-1, scrie IPN.

Veris a dominat clar prima repriză a meciului disputat la Orhei. Frunză, Calincov şi Pîslă au pus în pericol poarta adversă, însă de fiecare dată a intervenit miraculos goalkeeperul Moşneaga. Scorul a fost deschis în minutul 56. Costrov a centrat pentru Caşcaval, iar acesta a marcat cu o lovitură de cap. Peste 12 minute, Zaria, care este fosta echipă Olimpia, a reuşit să restabilească egalitatea, prin atacantul Acusta. Golul victoriei a fost marcat de nou-intratul Josan, în minutul 76.

„Ne-am complicat singur lucrurile. Ne-am creat foarte multe ocazii de poartă, dar n-am fost inspiraţi la finalizare. Zaria a fost un adversar pe măsură, dar important pentru noi că am luat trei puncte. Urmează un meci de foc, cel cu Zimbru, care va arăta la ce nivel suntem”, a declarat după meci antrenorul echipei Veris, Lilian Popescu.

„Sunt mulţumit că băieţii au jucat fotbal, chiar dacă am făcut mai mult faza de apărare. Am avut puterea să egalăm, dar pînă la urmă am pierdut la limită. Veris a meritat victoria. E o echipă de un nivel mai înalt decât noi. Veris are jucători mai valoroşi în lot. Noi însă sper să facem faţă în acest sezon şi să nu fim în subsolul clasamentului” a spus tehnicianul echipei Zaria, Nicolae Bunea.

În celelalte meciuri ale etapei a 2-a s-au înregistrat rezultatele: Dacia – Milsami 2-0, Saxan – Sheriff 1-1, FC Tiraspol – Dinamo-Auto 8-1 şi Academia – Zimbru 0-2.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei organizează campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Veris este lider autoritar după etapa a 2-a

Echipa Veris este singura care a obţinut maximum de puncte după două meciuri disputate în Divizia Naţională. Formaţia antrenată de Lilian Popescu a învins duminica seara, 3 august, echipa Zaria Bălţi, cu scorul de 2-1, scrie IPN.

Veris a dominat clar prima repriză a meciului disputat la Orhei. Frunză, Calincov şi Pîslă au pus în pericol poarta adversă, însă de fiecare dată a intervenit miraculos goalkeeperul Moşneaga. Scorul a fost deschis în minutul 56. Costrov a centrat pentru Caşcaval, iar acesta a marcat cu o lovitură de cap. Peste 12 minute, Zaria, care este fosta echipă Olimpia, a reuşit să restabilească egalitatea, prin atacantul Acusta. Golul victoriei a fost marcat de nou-intratul Josan, în minutul 76.

„Ne-am complicat singur lucrurile. Ne-am creat foarte multe ocazii de poartă, dar n-am fost inspiraţi la finalizare. Zaria a fost un adversar pe măsură, dar important pentru noi că am luat trei puncte. Urmează un meci de foc, cel cu Zimbru, care va arăta la ce nivel suntem”, a declarat după meci antrenorul echipei Veris, Lilian Popescu.

„Sunt mulţumit că băieţii au jucat fotbal, chiar dacă am făcut mai mult faza de apărare. Am avut puterea să egalăm, dar pînă la urmă am pierdut la limită. Veris a meritat victoria. E o echipă de un nivel mai înalt decât noi. Veris are jucători mai valoroşi în lot. Noi însă sper să facem faţă în acest sezon şi să nu fim în subsolul clasamentului” a spus tehnicianul echipei Zaria, Nicolae Bunea.

În celelalte meciuri ale etapei a 2-a s-au înregistrat rezultatele: Dacia – Milsami 2-0, Saxan – Sheriff 1-1, FC Tiraspol – Dinamo-Auto 8-1 şi Academia – Zimbru 0-2.

Un nou tronson al Șoselei Muncești a intrat în proces de reabilitare. Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi, etapă care precede modernizarea integrală a suprafeței asfaltice, transmite IPN.

Pe acest tronson, cu o suprafață de aproximativ 23 de mii de metri pătrați, urmează să fie aplicate două straturi de beton asfaltic, să fie reabilitate canalele de scurgere a apelor pluviale și amenajate acostamentele cu piatră spartă.

În paralel, pe sectorul dintre strada Arca Moldovei și bulevardul Iuri Gagarin, lucrările de reabilitare prin tehnologia Slurry Seal se apropie de final. În această perioadă este aplicat al doilea strat, cel de uzură, care are rolul de a proteja carosabilul și de a-i prelungi durata de exploatare.

Potrivit municipalității, după finalizarea lucrărilor, Șoseaua Muncești va avea un carosabil modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un nivel sporit de siguranță pentru participanții la trafic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025