Un traseu gustos: România și Moldova lansează Ruta Gastronomică Transfrontalieră

Patrimoniul culinar comun și gusturile autentice vor fi puse în valoare prin Ruta Gastronomică Transfrontalieră România–Republica Moldova, lansată la 14 noiembrie, în baza parteneriatului între Oficiul Național al Turismului și ADR Nord-Est România, transmite IPN.

Traseul din Republica Moldova are 1 506 km, include 25 de obiective din 17 raioane și poate fi parcurs în zece zile.

Ruta cuprinde pensiuni, restaurante tradiționale, vinării, complexe turistice, un muzeu al mierii și altul al pâinii – unic în țară, precum și o mănăstire certificată ecologic, o păstrăvărie și mai multe centre de experiențe turistice.

Pe teritoriul României, traseul include 30 de obiective din Regiunea Nord-Est, formând împreună cu cele din Republica Moldova „un tur complet al gusturilor și tradițiilor comune”.

„Prin această rută promovăm tradiții gastronomice care au crescut împreună, din aceleași ingrediente simple, dar bogate în semnificație: hărnicia, ospitalitatea și dragostea pentru gustul autentic”, a declarat Ambasada României la Chișinău.

Potrivit misiunii diplomatice, implicarea României în acest proiect reflectă dorința de a valorifica patrimoniul culinar comun, de a sprijini turismul sustenabil și de a consolida legăturile culturale dintre cele două maluri ale Prutului.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Un traseu gustos: România și Moldova lansează Ruta Gastronomică Transfrontalieră

Patrimoniul culinar comun și gusturile autentice vor fi puse în valoare prin Ruta Gastronomică Transfrontalieră România–Republica Moldova, lansată la 14 noiembrie, în baza parteneriatului între Oficiul Național al Turismului și ADR Nord-Est România, transmite IPN.

Traseul din Republica Moldova are 1 506 km, include 25 de obiective din 17 raioane și poate fi parcurs în zece zile.

Ruta cuprinde pensiuni, restaurante tradiționale, vinării, complexe turistice, un muzeu al mierii și altul al pâinii – unic în țară, precum și o mănăstire certificată ecologic, o păstrăvărie și mai multe centre de experiențe turistice.

Pe teritoriul României, traseul include 30 de obiective din Regiunea Nord-Est, formând împreună cu cele din Republica Moldova „un tur complet al gusturilor și tradițiilor comune”.

„Prin această rută promovăm tradiții gastronomice care au crescut împreună, din aceleași ingrediente simple, dar bogate în semnificație: hărnicia, ospitalitatea și dragostea pentru gustul autentic”, a declarat Ambasada României la Chișinău.

Potrivit misiunii diplomatice, implicarea României în acest proiect reflectă dorința de a valorifica patrimoniul culinar comun, de a sprijini turismul sustenabil și de a consolida legăturile culturale dintre cele două maluri ale Prutului.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025