Un bilet simbolic la Festivalul Pădurilor va contribui la plantarea de copaci în zona Molovațet

Imagine simbol

Accesul la Festivalul Pădurilor, care va avea loc pe 14 septembrie la Reședința prezidențială de la Condrița, rămâne gratuit. Totuși, publicul este invitat să cumpere un bilet simbolic, în valoare de 100 de lei, ca parte a unei campanii de strângere de fonduri pentru reabilitarea zonei râulețului Molovațet, aflat în apropierea satelor Suhuluceni, Coropceni și Ghermănești, transmite IPN.

Organizatorul campaniei, Ecopresa, precizează că lacul care alimenta comunitatea locală a secat, iar locuitorii au organizat deja un festival pentru a atrage atenția asupra acestei probleme. Acum, datorită unui proiect câștigat împreună cu partenerii, aceștia vor beneficia de un studiu de specialitate, acțiuni de salubrizare și plantare de copaci. Fondurile obținute din vânzarea biletelor simbolice la Festivalul Pădurilor vor fi folosite integral pentru achiziția de puieți și organizarea plantărilor, precizează echipa Ecopresa.

La prima ediție a festivalului, campania a permis strângerea fondurilor necesare pentru 500 de copaci: 400 au fost plantați la Băneștii Noi, iar alți 100 de puieți de fag au fost oferiți SA Moldsilva pentru plantare în rezervația „Plaiul Fagului”.

Festivalul Pădurilor 2025 este organizat de Ministerul Mediului, în colaborare cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și cu sprijinul Sloveniei. Evenimentul face parte din Programul Național de Împădurire, lansat în 2023 sub egida președintei Maia Sandu, care prevede plantarea a circa 145 de mii de hectare de păduri în următorii 10 ani, pentru a crește rata de împădurire a Republicii Moldova.

În prezent, rata de împădurire a țării este de aproximativ 11%, mult sub media europeană, care se situează în jurul valorii de 39%.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Un bilet simbolic la Festivalul Pădurilor va contribui la plantarea de copaci în zona Molovațet

Imagine simbol

Accesul la Festivalul Pădurilor, care va avea loc pe 14 septembrie la Reședința prezidențială de la Condrița, rămâne gratuit. Totuși, publicul este invitat să cumpere un bilet simbolic, în valoare de 100 de lei, ca parte a unei campanii de strângere de fonduri pentru reabilitarea zonei râulețului Molovațet, aflat în apropierea satelor Suhuluceni, Coropceni și Ghermănești, transmite IPN.

Organizatorul campaniei, Ecopresa, precizează că lacul care alimenta comunitatea locală a secat, iar locuitorii au organizat deja un festival pentru a atrage atenția asupra acestei probleme. Acum, datorită unui proiect câștigat împreună cu partenerii, aceștia vor beneficia de un studiu de specialitate, acțiuni de salubrizare și plantare de copaci. Fondurile obținute din vânzarea biletelor simbolice la Festivalul Pădurilor vor fi folosite integral pentru achiziția de puieți și organizarea plantărilor, precizează echipa Ecopresa.

La prima ediție a festivalului, campania a permis strângerea fondurilor necesare pentru 500 de copaci: 400 au fost plantați la Băneștii Noi, iar alți 100 de puieți de fag au fost oferiți SA Moldsilva pentru plantare în rezervația „Plaiul Fagului”.

Festivalul Pădurilor 2025 este organizat de Ministerul Mediului, în colaborare cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și cu sprijinul Sloveniei. Evenimentul face parte din Programul Național de Împădurire, lansat în 2023 sub egida președintei Maia Sandu, care prevede plantarea a circa 145 de mii de hectare de păduri în următorii 10 ani, pentru a crește rata de împădurire a Republicii Moldova.

În prezent, rata de împădurire a țării este de aproximativ 11%, mult sub media europeană, care se situează în jurul valorii de 39%.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025