Un bărbat a dat foc casei soacrei sale

Un bărbat a dat foc casei soacrei sale. Incidentul s-a produs sâmbătă, 17 mai, aproape de miezul nopţii, în comuna Băcioi, municipiul Chişinău.

Şeful Centrului de propagandă antiincendiară al Direcţiei Pompieri şi Salvatori, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că flăcările au fost observate de către vecini, cu ajutorul cărora a şi fost stins incendiul. Bărbatul este anchetat.

Duminică, aproximativ la ora 19.30, a luat foc şopronul din gospodăria unui bărbat din raionul Călăraşi. Până la sosirea autospecialelor şopronul a ars completamente. Pompierii au reuşit să localizeze focul preîntâmpinând extinderea asupra casei de locuit. Pagubele sunt stabilite.

O saună a ars din cauza supraîncălzirii sobei. Incendiul s-a produs luni dimineaţa în s. Ineşti, raionul Teleneşti. A ars acoperişul, mobilierul şi podul. Paguba este estimată la 30 mii lei.

La o uscătorie de lemn de pe şoc. Munceşti din capitală s-a produs un incendiu, care a cuprins 45 de metri ai uscătoriei. La faţa locului au sosit 5 autospeciale din diferite sectoare ale municipiului pentru a nu permite focului să se extindă.

În ultimele 24 de ore în R. Moldova au fost înregistrate 5 incendii, iar în săptămâna care a trecut – 31 de incendii, în care au decedat două persoane.

Un bărbat a dat foc casei soacrei sale

Statul va acoperi jumătate din cheltuielile eligibile suportate de companiile care asigură instruirea practică a elevilor în sistemul de învățământ...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Un bărbat a dat foc casei soacrei sale

Un bărbat a dat foc casei soacrei sale. Incidentul s-a produs sâmbătă, 17 mai, aproape de miezul nopţii, în comuna Băcioi, municipiul Chişinău.

Şeful Centrului de propagandă antiincendiară al Direcţiei Pompieri şi Salvatori, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că flăcările au fost observate de către vecini, cu ajutorul cărora a şi fost stins incendiul. Bărbatul este anchetat.

Duminică, aproximativ la ora 19.30, a luat foc şopronul din gospodăria unui bărbat din raionul Călăraşi. Până la sosirea autospecialelor şopronul a ars completamente. Pompierii au reuşit să localizeze focul preîntâmpinând extinderea asupra casei de locuit. Pagubele sunt stabilite.

O saună a ars din cauza supraîncălzirii sobei. Incendiul s-a produs luni dimineaţa în s. Ineşti, raionul Teleneşti. A ars acoperişul, mobilierul şi podul. Paguba este estimată la 30 mii lei.

La o uscătorie de lemn de pe şoc. Munceşti din capitală s-a produs un incendiu, care a cuprins 45 de metri ai uscătoriei. La faţa locului au sosit 5 autospeciale din diferite sectoare ale municipiului pentru a nu permite focului să se extindă.

În ultimele 24 de ore în R. Moldova au fost înregistrate 5 incendii, iar în săptămâna care a trecut – 31 de incendii, în care au decedat două persoane.

În România a fost instituită situație de criză pe piața carburanților. Proiectul de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților prevede măsuri temporare pentru stabilizarea pieței, inclusiv reducerea accizei la motorină și restricții privind exportul acesteia, transmite IPN.

Legea prevede reducerea temporară a accizei la motorină și aplicarea unei cote reduse de TVA de 19% pentru benzină și motorină în activitățile de rafinare și comercializare. Reducerea accizei va putea fi aplicată pe perioade succesive de câte două săptămâni, fără a depăși durata situației de criză.

Totodată, va fi instituită o contribuție de solidaritate asupra veniturilor obținute din comercializarea petrolului și a produselor energetice rezultate din prelucrarea țițeiului extras în România.

Pe perioada situației de criză, exportul de motorină va fi permis doar cu acordul Ministerului Economiei, Ministerului Energiei și Ministerului Finanțelor. Operatorii vor putea reduce temporar conținutul de biocarburant din benzină de la 8% la minimum 2%.

Companiile din domeniu vor fi obligate să raporteze lunar autorităților prețurile practicate și modul de aplicare a măsurilor. Instituțiile competente vor putea solicita informații despre formarea prețurilor și adaosurile comerciale, iar operatorii vor trebui să răspundă în termen de 10 zile.

Situația de criză pe piața carburanților este valabilă până pe 31 octombrie 2026 și poate fi prelungită prin hotărâre de Guvern, pe perioade de cel mult 3 luni, dacă persistă cauzele care au dus la instituirea ei.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025