UE va acorda Moldovei 100 mln euro pentru asigurarea stabilității macrofinanciare

Guvernul a creat un grup condus de ministrul finanțelor, Octavian Armașu, care va purta negocieri cu Comisia Europeană asupra proiectului Acordului de Finanțare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară, transmite IPN.

Asistența macrofinanciară (AMF) acordată Moldovei de UE reprezintă o operațiune de  finanțare în valoare de până la 100 mln euro, inclusiv 40 mln sub formă de grant.

Împrumutul de 60 mln euro va fi debursat în trei tranșe egale în anii 2017-2018, în funcție de implementarea prevederilor Memorandumului cu FMI și a condiționalităților ce urmează a fi convenite pe parcursul negocierilor proiectului acordului.

Împrumutul se oferă pentru cel mult 15 ani. Iar rata dobânzii pentru fiecare tranșă va fi stabilită reieșind din costul la care se va împrumuta Comisia Europeană pe piața financiară internațională.

Potrivit autorităților, AMF va permite Moldovei să depășească deteriorările aduse poziției bugetare și balanței de plăți prin frauda bancară. De asemenea, va fi îmbunătățită situația în sectoarele economiei reale și a finanțelor publice. Și nu în ultimul rând, va fi consolidat angajamentul guvernării în favoarea reformelor.

Ministerul Apărării își propune ca, până în 2028, cel puțin 60% din zonele prioritare ale infrastructurii critice să fie protejate cu sisteme de detectare și neutralizare a dronelor. În prezent, susțin autoritățile, acoperirea cu astfel de sisteme este limitată. Prevederea se regăsește în Programul de activitate al Guvernului „Economie europeană, stat eficient”, transmite IPN.

Potrivit documentului, Armata Națională va fi modernizată prin dezvoltarea capacităților de supraveghere, radiolocație și avertizare timpurie, precum și prin dotarea cu sisteme anti-dronă. Sunt prevăzute și modernizarea comunicațiilor militare, a sistemelor de comandă și control, precum și consolidarea securității cibernetice.

Programul prevede și creșterea mobilității militare, prin dezvoltarea capacităților logistice, medicale și de transport pentru deplasarea rapidă a forțelor.

Până în 2028, Guvernul intenționează să finalizeze tabăra militară de la Băcioi și să modernizeze cel puțin 18 obiective militare. Tot până atunci, structura de radiolocație și avertizare timpurie ar urma să atingă un nivel de dotare tehnică de cel puțin 35% și un grad de asigurare cu personal de minimum 55%.

În domeniul rezilienței naționale, autoritățile își propun operaționalizarea integrală a Registrului de stat al resurselor de apărare și digitalizarea evidenței resurselor umane, materiale și tehnice. De asemenea, vor fi organizate anual cel puțin două exerciții interinstituționale majore.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

UE va acorda Moldovei 100 mln euro pentru asigurarea stabilității macrofinanciare

Guvernul a creat un grup condus de ministrul finanțelor, Octavian Armașu, care va purta negocieri cu Comisia Europeană asupra proiectului Acordului de Finanțare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară, transmite IPN.

Asistența macrofinanciară (AMF) acordată Moldovei de UE reprezintă o operațiune de  finanțare în valoare de până la 100 mln euro, inclusiv 40 mln sub formă de grant.

Împrumutul de 60 mln euro va fi debursat în trei tranșe egale în anii 2017-2018, în funcție de implementarea prevederilor Memorandumului cu FMI și a condiționalităților ce urmează a fi convenite pe parcursul negocierilor proiectului acordului.

Împrumutul se oferă pentru cel mult 15 ani. Iar rata dobânzii pentru fiecare tranșă va fi stabilită reieșind din costul la care se va împrumuta Comisia Europeană pe piața financiară internațională.

Potrivit autorităților, AMF va permite Moldovei să depășească deteriorările aduse poziției bugetare și balanței de plăți prin frauda bancară. De asemenea, va fi îmbunătățită situația în sectoarele economiei reale și a finanțelor publice. Și nu în ultimul rând, va fi consolidat angajamentul guvernării în favoarea reformelor.

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică la tema:

„Reforma APL: Ce modificări legislative sunt esențiale pentru implementarea cu succes a acesteia?”

Dezbaterea are loc joi, 23 iulie 2026, cu începere de la ora 12:00, în Sala de conferințe, str-la Teatrului, 2/2, etajul 3, Oficiul IPN.  

Participanți:  

  • Eremei Priseajniuc – expert în administrație publică
  • Alexandru Arsenie – expert în drept constituțional

Moderator:
Lilia Burakovski

Durata dezbaterii – 60 min.

Ultimele 15 minute jurnaliștii vor putea adresa întrebări participanților la dezbatere.  

De asemenea, dezbaterea poate fi urmărită on-line pe:
Canalul de Youtube al Agenției, pe pagina de Facebook IPN Agenție de presă și accesată ulterior în arhivă;

Jurnaliștii care vor opta să urmărească evenimentul online, pot adresa participanților întrebări, în timpul dezbaterii, prin intermediul paginii de Facebook a Agenției. Se va indica numele jurnalistului care adresează întrebarea și, după caz, denumirea organului de presă.  

Organele de presă pot utiliza înregistrările video ale IPN pentru realizarea propriilor produse media.  

E-mail[email protected]

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025