Trei ani de închisoare pentru Damir, Pînzari și Cojocaru, în dosarul fostei Direcții 5

Trei ani de închisoare pentru Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru în dosarul angajărilor fictive de la fosta Direcție 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Decizia a fost pronunțată luni, 19 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.

În privința celor trei a fost dispus arestul preventiv până la pronunțarea unei decizii definitive și anunțarea în căutare pentru executarea pedepsei, așa cum cei trei inculpați nu s-au prezentat la pronunțarea sentinței.

Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției 5, și Dorin Damir, președintele asociației FEA și finul fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, sunt acuzați de abuz de putere și abuz de serviciu.

Potrivit procurorilor, Dorin Damir ar fi fost angajat fictiv în Secția nr. 1 „K” a fostei Direcții 5, inițial în calitate de inspector principal, ulterior comisar, fără a se prezenta la muncă, dar beneficiind de salariu de la stat. Ancheta arată că angajarea ar fi fost facilitată de foștii șefi de atunci, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru.

Inițial, angajarea a fost justificată printr-o presupusă „misiune secretă” de documentare a lui Vlad Plahotniuc, însă procurorii susțin că aceasta a fost doar un pretext, iar acțiunile au fost ilegale și au prejudiciat bugetul de stat.

Inculpații au pledat nevinovați în timpul procesului. Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel.

Direcția 5 – Direcția operațiuni speciale a INI – a fost desființată în anul 2019, în contextul reformei Ministerului Afacerilor Interne. Structura era considerată una dintre cele mai influente și controversate din cadrul poliției, fiind acuzată că a fost folosită în scopuri politice, pentru filaj, intimidări și dosare la comandă.

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de lege. În urma controalelor desfășurate în weekend în raioanele din estul țării, inspectorii de mediu au întocmit 14 procese-verbale contravenționale și au aplicat amenzi în valoare totală de 11 mii de lei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, verificările au vizat respectarea legislației de mediu și a regulilor privind protecția resurselor piscicole, în special pe sectorul râului Nistru. În urma controalelor, inspectorii au estimat prejudiciul adus resurselor biologice acvatice la aproximativ 13 mii de lei, sumă care urmează să fie recuperată de la persoanele responsabile.

Inspectorii atrag atenția că pescuitul pe timp de noapte și capturarea exemplarelor sub dimensiunea legală afectează procesul natural de reproducere a speciilor și contribuie la reducerea fondului piscicol.

Autoritățile îndeamnă pescarii să respecte regulile de pescuit și măsurile de protecție a resurselor acvatice, subliniind că acestea sunt esențiale pentru conservarea biodiversității și utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Acest material jurnalistic a fost elaborat de către Agenția de Presă IPN, în cadrul Programului de granturi mici pentru mass-media „Jurnalism comunitar pentru un mediu sănătos și justiție verde”, desfășurat în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de AO EcoContact, cu suportul Suediei. Conținutul prezentului material jurnalistic constituie responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat opiniile EcoContact sau ale donatorului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Trei ani de închisoare pentru Damir, Pînzari și Cojocaru, în dosarul fostei Direcții 5

Trei ani de închisoare pentru Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru în dosarul angajărilor fictive de la fosta Direcție 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Decizia a fost pronunțată luni, 19 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.

În privința celor trei a fost dispus arestul preventiv până la pronunțarea unei decizii definitive și anunțarea în căutare pentru executarea pedepsei, așa cum cei trei inculpați nu s-au prezentat la pronunțarea sentinței.

Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției 5, și Dorin Damir, președintele asociației FEA și finul fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, sunt acuzați de abuz de putere și abuz de serviciu.

Potrivit procurorilor, Dorin Damir ar fi fost angajat fictiv în Secția nr. 1 „K” a fostei Direcții 5, inițial în calitate de inspector principal, ulterior comisar, fără a se prezenta la muncă, dar beneficiind de salariu de la stat. Ancheta arată că angajarea ar fi fost facilitată de foștii șefi de atunci, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru.

Inițial, angajarea a fost justificată printr-o presupusă „misiune secretă” de documentare a lui Vlad Plahotniuc, însă procurorii susțin că aceasta a fost doar un pretext, iar acțiunile au fost ilegale și au prejudiciat bugetul de stat.

Inculpații au pledat nevinovați în timpul procesului. Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel.

Direcția 5 – Direcția operațiuni speciale a INI – a fost desființată în anul 2019, în contextul reformei Ministerului Afacerilor Interne. Structura era considerată una dintre cele mai influente și controversate din cadrul poliției, fiind acuzată că a fost folosită în scopuri politice, pentru filaj, intimidări și dosare la comandă.

Benzina trece pragul de 29 de lei pentru un litru. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, marți, prețul maxim de comercializare la pompă va fi de 29,19 lei, cu 23 de bani mai mult, transmite IPN.

Totodată, litrul de motorină standard va costa cel mult 28,53 lei, în creștere cu 46 de bani.

În ultima perioadă, cotațiile petrolului au crescut constant pe fondul intensificării violențelor din Orientul Mijlociu și al întreruperii livrărilor prin strâmtoarea Ormuz.

După o creștere peste pragul de 90 de dolari, cotația petrolului Brent a coborât azi la 88,06 de dolari pe baril, în timp ce barilul de petrol WTI a ajuns la 81,91 dolari, de la aproape 85 de dolari. Volatilitatea se menține ridicată în condițiile în care nu există o predictibilitate privind livrările, iar memorandumul de înțelegere dintre SUA și Iran a fost suspendat.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025