Tradiții românești, la Festivalul „Tezaur Național”

Sursa foto: ialovenionline.md

Cea de-a V-a ediție a Festivalului „Tezaur Național” se desfășoară în acest weekend la Horești, raionul Ialoveni. Evenimentul reunește tradiții, meșteri populari și artiști din întreaga Republică Moldova. La deschidere au participat premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și prim-ministrul României, Ilie Bolojan, aflat în vizită de lucru la Chișinău, transmite IPN.

În mesajul adresat participanților, premierul Recean a descris festivalul drept „un eveniment extraordinar”, dedicat valorilor și tradițiilor naționale. Oficialul a mulțumit autorităților de la București pentru sprijinul constant, subliniind că „de aici înainte, drumul va fi parcurs împreună, pe calea cea dreaptă”.

La rândul său, Ilie Bolojan a declarat că este onorat ca prima sa vizită externă în calitate de șef al Guvernului României să aibă loc în Republica Moldova. „Sunt prezent la acest festival în semn de respect față de Moldova și ca dovadă de atașament față de românii basarabeni care își păstrează tradițiile. Dumnezeu să aibă în pază România și Moldova”, a spus premierul român.

Festivalul „Tezaur Național” oferă o diversitate de activități, parade de port popular, târguri cu produse tradiționale, ateliere pentru copii, spectacole folclorice și prezentări ale designerilor autohtoni. Programul muzical include piese interpretate de 50 de artiști, inclusiv Gheorghe Țopa, Nelly Ciobanu, Mihai Ciobanu și Anișoara Puică.

Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Consiliul raional Ialoveni, cu suportul partenerilor locali și internaționali.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Tradiții românești, la Festivalul „Tezaur Național”

Sursa foto: ialovenionline.md

Cea de-a V-a ediție a Festivalului „Tezaur Național” se desfășoară în acest weekend la Horești, raionul Ialoveni. Evenimentul reunește tradiții, meșteri populari și artiști din întreaga Republică Moldova. La deschidere au participat premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și prim-ministrul României, Ilie Bolojan, aflat în vizită de lucru la Chișinău, transmite IPN.

În mesajul adresat participanților, premierul Recean a descris festivalul drept „un eveniment extraordinar”, dedicat valorilor și tradițiilor naționale. Oficialul a mulțumit autorităților de la București pentru sprijinul constant, subliniind că „de aici înainte, drumul va fi parcurs împreună, pe calea cea dreaptă”.

La rândul său, Ilie Bolojan a declarat că este onorat ca prima sa vizită externă în calitate de șef al Guvernului României să aibă loc în Republica Moldova. „Sunt prezent la acest festival în semn de respect față de Moldova și ca dovadă de atașament față de românii basarabeni care își păstrează tradițiile. Dumnezeu să aibă în pază România și Moldova”, a spus premierul român.

Festivalul „Tezaur Național” oferă o diversitate de activități, parade de port popular, târguri cu produse tradiționale, ateliere pentru copii, spectacole folclorice și prezentări ale designerilor autohtoni. Programul muzical include piese interpretate de 50 de artiști, inclusiv Gheorghe Țopa, Nelly Ciobanu, Mihai Ciobanu și Anișoara Puică.

Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Consiliul raional Ialoveni, cu suportul partenerilor locali și internaționali.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025