„The Gates” – primul muzical din Moldova

Primul muzical din Moldova „The Gates”/Porţile/ va fi prezentat în acest weekend la Palatul Naţional, transmite Info-prim Neo.

„Vreau să invit spectatorul să vadă o echipă tânără şi foarte talentată care s-a produs în acest musical. Pentru mulţi este un debut în acest gen”, declarat în cadrul unei conferinţe de presă regizorul muzicalului, Alexandru Vasilache.

Compozitorul Ghenadie Ciobanu, a declarat că ideea proiectului a apărut acum câţiva ani şi are o temă foarte actuală pentru Moldova, cea a migraţiei. Spectacolul prezintă două istorii reunite în drama unei familii, plecarea mamei într-o ţară şi a fiicei în alta. Denumirea „The Gates” reprezintă diferenţele între lumile de după „porţi”, adică aşteptările, visele şi dezamăgirile după ce aceste „porţi” sunt trecute.

Grupul şi-a exprimat dorinţa de a exporta produsul, un text în rusă fiind deja în pregătire. Este planificat şi unul în italiană. Stilul musicalului este pop-rock şi este rezultatul mai multor căutări şi prelucrări. În scenă vor urca şi dansatori de la Teatrul de Operă şi Balet. Rolurile principale sunt jucate de Boris Covali, Victoria Evtodienko, Irina Covali, Valeriu Caradja, Nicu Ţărnă, Andrei Raetschi, Chirill Oarza. Poetul textier este Radmila Popovici-Paraschiv. Coregrafia este semnată de Dumitru Tanmoşan, scenografia – a maestrului în artă Iurie Matei, costumele – Ludmila Furdui.

Spectacolul muzical va fi prezentat pe 30 şi 31 octombrie la ora 19.00 la Palatul Naţional, biletele costă între 100 şi 300 de lei.

(NOU) Premierul Vasile Tofan convoacă ședința Guvernului în contextul evoluțiilor din domeniul energetic, inclusiv situația de pe piața motorinei și cea a gazelor naturale /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 09:00/.

Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective se întrunește în ședință /Casa Guvernului, intrarea din str. Bănulescu-Bodoni /ora 09:00/.

Consiliul Audiovizualului se întrunește în ședință /CA /ora 09:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii se convoacă în ședință /CSM /ora 09:30/.

Banca Națională a Moldovei desfășoară un workshop despre înțelegerea datelor din Raportul anual de stabilitate financiară /BNM /ora 09:30/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 10:00/.

Alianța INFONET desfășoară conferința cu subiectul: „Accesibilitatea nu este o alegere! Este dreptul de a fi vizibil: creșterea gradului de conștientizare și învățarea de la comunitatea persoanelor cu dizabilități de auz” /Online /ora 10:00/.

Federația Moldovenească de Fotbal organizează o conferință de presă dedicată Campionatului European de fotbal pe plajă – Euro Beach Soccer League, Divizia A, și Women’s Euro Beach Soccer League, ediția 2026 /Orange Arena, Parcul La Izvor /ora 10:00/.

Comisia permanentă pentru regulament, numiri, imunitate și etica deputaților din cadrul Adunării Populare a Găgăuziei organizează audieri publice privind proiectul de modificare a articolului 1 din Legea UTA Găgăuzia și privind Regulamentul Adunării Populare a Găgăuziei /Adunarea Populară, Comrat /ora 10:00/.

GALINA CIGHIR susține o conferință de presă cu genericul: „Teren pentru adăpostul de animale AOVA” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Cum se evaluează eficacitatea reformei administrației publice locale: prin costuri, calitatea serviciilor sau nivelul de dezvoltare a teritoriilor?”. Participanți: Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale, Iurie Țap, doctor în științe administrative /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 12:00/.

(NOU) Premierul Vasile Tofan susține o conferință de presă /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 13:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 21 iulie /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Moldova Innovation Technology Park desfășoară evenimentul: „Inteligența artificială, aplicată deja în produse și servicii reale”, în cadrul căruia sunt prezentate rezultatele MITP Residents Survey referitoare la evoluția sectorului IT din Republica Moldova /Orange kITchen, str. Calea Ieșilor, 8, et.7 /ora 13:30/.

Ministerul Educației și Cercetării organizează consultări publice privind crearea Colegiului Psihologilor din Republica Moldova /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 14:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă în ședință /ANRE /ora 15:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 16:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

„The Gates” – primul muzical din Moldova

Primul muzical din Moldova „The Gates”/Porţile/ va fi prezentat în acest weekend la Palatul Naţional, transmite Info-prim Neo.

„Vreau să invit spectatorul să vadă o echipă tânără şi foarte talentată care s-a produs în acest musical. Pentru mulţi este un debut în acest gen”, declarat în cadrul unei conferinţe de presă regizorul muzicalului, Alexandru Vasilache.

Compozitorul Ghenadie Ciobanu, a declarat că ideea proiectului a apărut acum câţiva ani şi are o temă foarte actuală pentru Moldova, cea a migraţiei. Spectacolul prezintă două istorii reunite în drama unei familii, plecarea mamei într-o ţară şi a fiicei în alta. Denumirea „The Gates” reprezintă diferenţele între lumile de după „porţi”, adică aşteptările, visele şi dezamăgirile după ce aceste „porţi” sunt trecute.

Grupul şi-a exprimat dorinţa de a exporta produsul, un text în rusă fiind deja în pregătire. Este planificat şi unul în italiană. Stilul musicalului este pop-rock şi este rezultatul mai multor căutări şi prelucrări. În scenă vor urca şi dansatori de la Teatrul de Operă şi Balet. Rolurile principale sunt jucate de Boris Covali, Victoria Evtodienko, Irina Covali, Valeriu Caradja, Nicu Ţărnă, Andrei Raetschi, Chirill Oarza. Poetul textier este Radmila Popovici-Paraschiv. Coregrafia este semnată de Dumitru Tanmoşan, scenografia – a maestrului în artă Iurie Matei, costumele – Ludmila Furdui.

Spectacolul muzical va fi prezentat pe 30 şi 31 octombrie la ora 19.00 la Palatul Naţional, biletele costă între 100 şi 300 de lei.

CINE: Galina Cighir

CE: Conferință de presă cu genericul: „Teren pentru adăpostul de animale AOVA”

CÂND: marți, 28 iulie 2026, ora 11.00

UNDE: str-la. Teatrului, 2/2, etajul 3, Sala IPN

TRANSMIS LIVE: Facebook, YouTube

IMPORTANT pentru jurnaliști

Jurnaliștii care vor opta să urmărească evenimentul online, pot adresa organizatorilor întrebări prin intermediul paginii de Facebook sau YouTube a Agenției. Se va indica numele jurnalistului care adresează întrebarea și, după caz, denumirea organului de presă.

Date de contact IPN: [email protected]

Disclaimer de conținut
Organizatorii evenimentelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru formularea genericului evenimentului, precum și pentru declarațiile făcute în cadrul evenimentului.

Accesul în sala de conferințe le este garantat jurnaliștilor care prezintă legitimația de presă. 

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025