Testul de rezistenţă al PCRM

Experţii pronunţă opinii diferite privind consecinţele pe care le are de suportat Partidul Comuniştilor (PCRM) pentru nevotarea preşedintelui R. Moldova de către fracţiunea parlamentară, notează Info-Prim Neo cu referire Radio Europa Liberă. O parte dintre participanţii la emisiunea de dezbateri „Punct. Şi de la capăt” afirmă că acţiunea de la 7 decembrie va duce la destrămarea PCRM, începutul căreia poate fi pus prin plecarea deputatului Vladimir Ţurcan din fracţiune, urmată de alţi fruntaşi ai formaţiunii, altă parte consideră nevotarea ca acţiune logică în confruntarea politică, şi PCRM va trece testul de rezistenţă în alegerile parlamentare anticipate care pot avea loc în toamna anului viitor.

[Polittehnologul si managerul de presa Alexandru Petcov, directorul portalului „Omega”] afirmă că nu este corect să se folosească noţiunea de „resetare a PCRM” şi nici despre micşorarea rating-ului partidului din cauza plecării sau venirii câtorva persoane. De asemenea, el respinge afirmaţiile vehiculate în ultimul timp privind plecarea din PCRM a unor organizaţii teritoriale. „În teritoriu au avut loc şedinţe la toate organizaţiile de partid in ultimele doua luni de zile şi toate au manifestat o susţinere fermă a activităţii partidului”, spune Pectov.

El susţine că declaraţiile lui Vladimir Ţurcan prind plecarea din fracţiune pe motiv că nu este de acord cu poziţia PCRM în problema alegerii preşedintelui este o dovadă a faptului că în PCRM, într-adevăr, există democraţie internă. „Este o părere a domnului Ţurcan, care este respectată, dumnealui nu a fost represat, nici domnul Stepaniuc. Mai mult, domnul Stepaniuc este o persoana care a votat împotriva deciziei plenarei (CC al PCRM) şi bine-merci trăieşte foarte bine”.

Potrivit [analistului Nicolae Negru], chiar dacă nu se cunosc până la capăt intenţiile deputatului Vladimir Ţurcanu, care a declarat că, ulterior, vrea să constituie o altă formaţiune politică, se poate spune că PCRM se află acum într-o situaţie completamente nouă. „De fapt, putem spune că PCRM abia intră în viaţa reală, abia acum se confruntă cu adevăratele probleme, cu care se confruntă într-o competiţie electorală un partid. În 2001, când a venit la putere, PCRM, de fapt, a venit pe valul unei nemulţumiri generale a populaţiei legate de crahul financiar din Rusia care, evident, s-a răsfrânt asupra Republicii Moldova. In 2005 PCRM a fost ajutat de Occident, trebuie sa spunem lucrul acesta. Îl includ aici şi pe Traian Băsescu, dar şi pe unii americani care au venit aici şi au făcut propagandă electorala nu în public, dar în culise. Acum PCRM nu mai are nici resursele administrative, nici susţinerea din Occident, dar, mai cu seamă, nu are gradul de nostalgie care a existat în societatea noastră în 2001”.

[Politicianul Igor Klipii] spune că PCRM a fost salvat chiar începând cu anul 2003. Potrivit lui, marele miting anti-Kozac a fost organizat după ce Vladimir Voronin a respins Planul Kozac. „Mitingul de atunci avea planuri foarte mari, dar s-a stins. În 2005, dacă Vladimir Voronin nu ar fi avut suportul direct al Occidentului, acest Partid era terminat. Domnul Turcanu este o persoana foarte calculata, foarte pragmatica, el pleacă din PCRM ştiind foarte bine ce-i în acest partid. Este o persoană calculată şi ştie ce face”, spune Klipii. „În opinia mea, acum merge procesul de destrămare a PCRM şi el va fi distrus până la capăt”. Unul din argumentele înaintate în favoarea afirmaţiei sale, spune Klipii, este faptul că PCRM „a fost adunat în jurul lui Vladimir Voronin, conştient, de altfel, pe principii de conformism”, iar acesta „deja este un personaj politic scos din viaţa politică în linii generale”.

Nicolae Negru spune că PCRM, până la urmă, va avea de suporta şi consecinţele pentru discrepanţa dintre doctrina politică şi comportamentul politic real. „Nici un partid din Republica Moldova nu a amăgit alegătorii aşa cum i-a amăgit PCRM, care foloseşte simboluri comuniste nefiind un partid comunist, acceptând privatizarea, proprietatea privată”.

Igor Clipii afirmă că perspectiva PCRM va fi mai clară atunci când se va afla câţi deputaţi vor părăsi fracţiunea parlamentară a fracţiunii. El a lăsat că deputaţii care se vor desprinde de PCRM vor constitui împreună o altă formaţiune şi ea va fi un concurent serios al PCRM la eventualele alegeri anticipate. „Dacă vor pleca mai mult de opt persoane din PCRM, cu atât mai clară va fi intenţia şi perspectiva Partidului comuniştilor de a fi destrămat”.

În replică, Alexandru Petcov susţine că nu este normal să se facă o legătură atât de directă între plecarea anumitor persoane şi soarta unui partid ca PCRM. „Eu vreau să vorbesc despre altceva. Care sunt perspectivele celor care pleacă? Pentru mine a contat foarte mult faptul că aceste persoane, chiar dacă nu au fost de acord cu decizia partidului să nu se voteze preşedintele, nu au mers la votare. Asta pentru mine nu a fost de înţeles. Este un lucru inexplicabil din punctul meu de vedere şi eu, cel puţin, am să-i cred mai puţin de acum înainte”.

Petcov afirmă că testul pentru afirmaţiile privind perspectivele PCRM se va produce nu mai devreme de alegerile parlamentare anticipate. „Eu cred că unicul test legitim sunt alegerile. Sondajele sunt cât de cât reprezentative, însă situaţia se mai schimbă”.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Testul de rezistenţă al PCRM

Experţii pronunţă opinii diferite privind consecinţele pe care le are de suportat Partidul Comuniştilor (PCRM) pentru nevotarea preşedintelui R. Moldova de către fracţiunea parlamentară, notează Info-Prim Neo cu referire Radio Europa Liberă. O parte dintre participanţii la emisiunea de dezbateri „Punct. Şi de la capăt” afirmă că acţiunea de la 7 decembrie va duce la destrămarea PCRM, începutul căreia poate fi pus prin plecarea deputatului Vladimir Ţurcan din fracţiune, urmată de alţi fruntaşi ai formaţiunii, altă parte consideră nevotarea ca acţiune logică în confruntarea politică, şi PCRM va trece testul de rezistenţă în alegerile parlamentare anticipate care pot avea loc în toamna anului viitor.

[Polittehnologul si managerul de presa Alexandru Petcov, directorul portalului „Omega”] afirmă că nu este corect să se folosească noţiunea de „resetare a PCRM” şi nici despre micşorarea rating-ului partidului din cauza plecării sau venirii câtorva persoane. De asemenea, el respinge afirmaţiile vehiculate în ultimul timp privind plecarea din PCRM a unor organizaţii teritoriale. „În teritoriu au avut loc şedinţe la toate organizaţiile de partid in ultimele doua luni de zile şi toate au manifestat o susţinere fermă a activităţii partidului”, spune Pectov.

El susţine că declaraţiile lui Vladimir Ţurcan prind plecarea din fracţiune pe motiv că nu este de acord cu poziţia PCRM în problema alegerii preşedintelui este o dovadă a faptului că în PCRM, într-adevăr, există democraţie internă. „Este o părere a domnului Ţurcan, care este respectată, dumnealui nu a fost represat, nici domnul Stepaniuc. Mai mult, domnul Stepaniuc este o persoana care a votat împotriva deciziei plenarei (CC al PCRM) şi bine-merci trăieşte foarte bine”.

Potrivit [analistului Nicolae Negru], chiar dacă nu se cunosc până la capăt intenţiile deputatului Vladimir Ţurcanu, care a declarat că, ulterior, vrea să constituie o altă formaţiune politică, se poate spune că PCRM se află acum într-o situaţie completamente nouă. „De fapt, putem spune că PCRM abia intră în viaţa reală, abia acum se confruntă cu adevăratele probleme, cu care se confruntă într-o competiţie electorală un partid. În 2001, când a venit la putere, PCRM, de fapt, a venit pe valul unei nemulţumiri generale a populaţiei legate de crahul financiar din Rusia care, evident, s-a răsfrânt asupra Republicii Moldova. In 2005 PCRM a fost ajutat de Occident, trebuie sa spunem lucrul acesta. Îl includ aici şi pe Traian Băsescu, dar şi pe unii americani care au venit aici şi au făcut propagandă electorala nu în public, dar în culise. Acum PCRM nu mai are nici resursele administrative, nici susţinerea din Occident, dar, mai cu seamă, nu are gradul de nostalgie care a existat în societatea noastră în 2001”.

[Politicianul Igor Klipii] spune că PCRM a fost salvat chiar începând cu anul 2003. Potrivit lui, marele miting anti-Kozac a fost organizat după ce Vladimir Voronin a respins Planul Kozac. „Mitingul de atunci avea planuri foarte mari, dar s-a stins. În 2005, dacă Vladimir Voronin nu ar fi avut suportul direct al Occidentului, acest Partid era terminat. Domnul Turcanu este o persoana foarte calculata, foarte pragmatica, el pleacă din PCRM ştiind foarte bine ce-i în acest partid. Este o persoană calculată şi ştie ce face”, spune Klipii. „În opinia mea, acum merge procesul de destrămare a PCRM şi el va fi distrus până la capăt”. Unul din argumentele înaintate în favoarea afirmaţiei sale, spune Klipii, este faptul că PCRM „a fost adunat în jurul lui Vladimir Voronin, conştient, de altfel, pe principii de conformism”, iar acesta „deja este un personaj politic scos din viaţa politică în linii generale”.

Nicolae Negru spune că PCRM, până la urmă, va avea de suporta şi consecinţele pentru discrepanţa dintre doctrina politică şi comportamentul politic real. „Nici un partid din Republica Moldova nu a amăgit alegătorii aşa cum i-a amăgit PCRM, care foloseşte simboluri comuniste nefiind un partid comunist, acceptând privatizarea, proprietatea privată”.

Igor Clipii afirmă că perspectiva PCRM va fi mai clară atunci când se va afla câţi deputaţi vor părăsi fracţiunea parlamentară a fracţiunii. El a lăsat că deputaţii care se vor desprinde de PCRM vor constitui împreună o altă formaţiune şi ea va fi un concurent serios al PCRM la eventualele alegeri anticipate. „Dacă vor pleca mai mult de opt persoane din PCRM, cu atât mai clară va fi intenţia şi perspectiva Partidului comuniştilor de a fi destrămat”.

În replică, Alexandru Petcov susţine că nu este normal să se facă o legătură atât de directă între plecarea anumitor persoane şi soarta unui partid ca PCRM. „Eu vreau să vorbesc despre altceva. Care sunt perspectivele celor care pleacă? Pentru mine a contat foarte mult faptul că aceste persoane, chiar dacă nu au fost de acord cu decizia partidului să nu se voteze preşedintele, nu au mers la votare. Asta pentru mine nu a fost de înţeles. Este un lucru inexplicabil din punctul meu de vedere şi eu, cel puţin, am să-i cred mai puţin de acum înainte”.

Petcov afirmă că testul pentru afirmaţiile privind perspectivele PCRM se va produce nu mai devreme de alegerile parlamentare anticipate. „Eu cred că unicul test legitim sunt alegerile. Sondajele sunt cât de cât reprezentative, însă situaţia se mai schimbă”.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025