Termocom avertizează că va acţiona dur

SA Termocom şi serviciile municipale pregătesc un regulament special, care va prevedea căile de acţiune în caz de neachitare a plăţilor la termificare, a anunţat luni în şedinţa serviciilor şi direcţiilor municipale, directorul comercial al SA Termocom, Mihai Arusoi, citat de Info-Prim Neo.

Potrivit responsabilului de la Termocom, până la începerea sezonului de încălzire, procesul achitării era mai dinamic.După ce au fost conectate la căldură toate blocurile din capitală, inclusiv cele cu datorii, procentul achitărilor s-a micşorat.

În context, primarul general al capitalei, a spus că mijloacele de acţiune faţă de consumatorii cu datorii nu trebuie să fie în detrimentul persoanelor care achită facturile.

„Până acum erau deconectate blocurile de locuit de la sursa de asigurare cu agent termic. Noul regulament trebuie să prevadă acţiuni doar contra datornicilor. Vor fi sancţiuni sigure şi grave”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Primarul spune că urmează să fie traşi la răspundere datornicii care dispun de surse financiare, dar nu vor să plătească. Pentru cei care nu au asemenea posibilităţi trebuie elaborate grafice de reeşalonare a datoriilor. Edilul s-a arătat nedumerit că blocurile din gestiunea ÎMGFL raportează o rată a achitării datoriilor mai mare decât cele din APLP sau CCL.

Cele 2700 de blocuri locative din municipiu Chişinău au fost conectate la agentul termic, indiferent de procentul achitării pentru acest serviciu.

Cabinetul de miniștri se întrunește în ședință /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 10:00/.

Au loc loc consultări publice cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului Electoral /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Mișcarea obșteasca Suveraniștii Moldovei și organizația obșteasca ADOR Orașul meu organizează o conferință de presă cu tema: „Rezultatele Conferinței ortodoxe online „Protecția unității Ortodoxiei în Moldova”. Anunțarea rezoluției adoptate în cadrul conferinței” /Infotag /ora 11:00/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară consultări publice cu privire la Studiile de fundamentare „Cooperare teritorială” și „Circulație și transporturi”, elaborate în cadrul procesului de reactualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040 /Pretura sectorului Centru /ora 13:00/.

Agenția de Investiții organizează ateliere dedicate moldovenilor stabiliți în străinătate în cadrul Zilei ușilor deschise, organizată cu prilejul Zilelor diasporei 2026 /Agenția de Investiții /ora 14:00/.

Au loc consultări publice cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului Electoral /Sala Universității de Stat din Comrat, str. Galațana nr. 17 /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Termocom avertizează că va acţiona dur

SA Termocom şi serviciile municipale pregătesc un regulament special, care va prevedea căile de acţiune în caz de neachitare a plăţilor la termificare, a anunţat luni în şedinţa serviciilor şi direcţiilor municipale, directorul comercial al SA Termocom, Mihai Arusoi, citat de Info-Prim Neo.

Potrivit responsabilului de la Termocom, până la începerea sezonului de încălzire, procesul achitării era mai dinamic.După ce au fost conectate la căldură toate blocurile din capitală, inclusiv cele cu datorii, procentul achitărilor s-a micşorat.

În context, primarul general al capitalei, a spus că mijloacele de acţiune faţă de consumatorii cu datorii nu trebuie să fie în detrimentul persoanelor care achită facturile.

„Până acum erau deconectate blocurile de locuit de la sursa de asigurare cu agent termic. Noul regulament trebuie să prevadă acţiuni doar contra datornicilor. Vor fi sancţiuni sigure şi grave”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Primarul spune că urmează să fie traşi la răspundere datornicii care dispun de surse financiare, dar nu vor să plătească. Pentru cei care nu au asemenea posibilităţi trebuie elaborate grafice de reeşalonare a datoriilor. Edilul s-a arătat nedumerit că blocurile din gestiunea ÎMGFL raportează o rată a achitării datoriilor mai mare decât cele din APLP sau CCL.

Cele 2700 de blocuri locative din municipiu Chişinău au fost conectate la agentul termic, indiferent de procentul achitării pentru acest serviciu.

Două nave comerciale deținute de companii turcești au fost atacate cu drone în Marea Neagră, iar mai mulți membri ai echipajelor au fost răniți. Autoritățile de la Ankara condamnă incidentele și avertizează că intensificarea atacurilor asupra transportului maritim civil poate afecta siguranța navigației și aprovizionarea cu produse alimentare, transmite IPN.

Ministerul turc de Externe a anunțat că atacurile au avut loc după ce navele au plecat luni seara din portul rusesc Novorossiisk. Mai mulți membri ai echipajelor au fost răniți, iar starea lor este monitorizată.

Ankara și-a exprimat îngrijorarea față de extinderea conflictului dintre Rusia și Ucraina în Marea Neagră, subliniind că incidentele afectează transportul maritim civil. Ministerul turc de Externe a făcut apel la toate părțile implicate să ia măsuri urgente pentru garantarea siguranței navigației, avertizând că riscurile asupra rutelor comerciale pot avea consecințe asupra aprovizionării cu alimente.

Potrivit platformei de monitorizare a traficului maritim MarineTraffic, navele vizate – Yasar și Nadezhda – navighează sub pavilionul Panama și Camerun, însă sunt deținute de companii turcești.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025