Terenurile din apropierea caselor din Coșnița, subiectul unui referendum

Cetățenii din comuna Coșnița, care include și satul Pohrebea, din raionul Dubăsari vor decide pe 21 iunie dacă terenurile din extravilanul localității vor putea sau nu să fie folosite pentru exploatarea resurselor minerale. Referendumul a fost inițiat de Consiliul comunal Coșnița, care explică că terenurile vizate sunt în apropierea zonelor locuite, transmite IPN.

Decizia de organizare a referendumului a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală. Potrivit CEC, după verificarea documentației și a procedurilor aferente, s-a constatat că inițierea și organizarea referendumului respectă toate prevederile legale, fiind întrunite condițiile necesare pentru desfășurarea acestuia.

Pe buletinul de vot, cetățenii vor găsi următoarea întrebare: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale comunei Coșnița în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1 km de la hotarul intravilanului satelor Coșnița și Pohrebea?”. Răspunsurile posibile sunt „Da” sau „Nu”.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Terenurile din apropierea caselor din Coșnița, subiectul unui referendum

Cetățenii din comuna Coșnița, care include și satul Pohrebea, din raionul Dubăsari vor decide pe 21 iunie dacă terenurile din extravilanul localității vor putea sau nu să fie folosite pentru exploatarea resurselor minerale. Referendumul a fost inițiat de Consiliul comunal Coșnița, care explică că terenurile vizate sunt în apropierea zonelor locuite, transmite IPN.

Decizia de organizare a referendumului a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală. Potrivit CEC, după verificarea documentației și a procedurilor aferente, s-a constatat că inițierea și organizarea referendumului respectă toate prevederile legale, fiind întrunite condițiile necesare pentru desfășurarea acestuia.

Pe buletinul de vot, cetățenii vor găsi următoarea întrebare: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale comunei Coșnița în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1 km de la hotarul intravilanului satelor Coșnița și Pohrebea?”. Răspunsurile posibile sunt „Da” sau „Nu”.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025