Ștefan Gligor: Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc, dar clasa politică nu e gata de ele

Juristul Ștefan Gligor are convingerea că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc. La fel, societatea vrea anticipate. Problema constă însă, în faptul că nu e gata de ele clasa politică. „Acesta este bățul cu două capete”. Totodată spune el, dacă anticipatele vor avea loc rapid, s-ar putea ca rezultatele să nu fie cele scontate, întrucât dreapta e slăbită, iar stânga dispune de resurse administrative și nu doar, mult mai mari. Opinia a fost exprimată la dezbaterea publică: „Alegeri parlamentare anticipate: necesități, posibilități, interese”, organizată de Agenția de presă IPN.

În opinia lui Ștefan Gligor, situația creată este destul de dificilă, dar e nevoie de un nou Parlament, „unul integru”. „Asta ar înseamnă anticipate și cred că această procedură a fost declanșată astăzi prin demisia Guvernului. De rezultatele acestor anticipate depinde evoluția ulterioară și succesul Moldovei ca stat și societate. În aceste condiții noi, trebuie să generăm o ofertă suficientă pentru a obține cel puțin 55 de mandate care să fie ocupate de oameni integri. Asta va fi destul de dificil de făcut, dar, dacă lucrurile se fac corect și mobilizarea va fi exemplară, atunci acest lucru este posibil”, a spus el.

În contextul unor eventuale anticipate, juristul și-a exprimat îngrijorarea față de starea dreptei politice, „pentru că Platforma DA a atacat-o pe Maia Sandu în campania prezidențială și asta a discreditat partidul lui Andrei Năstase, mult, în ochii alegătorilor. În aceste condiții, miza de a bate în sistemul corupt revine PAS-ului care este slăbit din cauza plecării Maiei Sandu. Lipsa ei trebuie substituită cu o persoană vizibilă pe care acum nu o văd în PAS”. Totodată, spune el, Partidul Socialiștilor dispune de resurse foarte mari și va face o campanie populistă, având structuri în teritoriu. Partidul Șor, prin rețeaua de magazine sociale și farmacii are șanse să treacă în Parlament. Pe centru rămâne Renato Usatîi care, la fel, poate intra în Parlament. Totuși, Ștefan Gligor, nu poate să spună dacă asta e suficient pentru a crea o majoritate parlamentară.

În altă ordine de idei, Ștefan Gligor a relatat că, în hotărârea Curții Constituționale din august 2020 se spune foarte clar că e nevoie de constituirea unei majorități parlamentare absolute pentru înaintarea unui candidat la funcția de premier. „De asta Ion Chicu și-a dat demisia și s-a mers în direcția asta care va duce la anticipate. Igor Dodon, în acest context, nu va risca, probabil, să oficializeze o coaliție cu Partidul Șor, pentru că o coaliție cu Șor înseamnă terminarea Partidului Socialiștilor și un risc pentru serviciile speciale din Federația Rusă care-l coordonează pe Igor Dodon. În cazul acesta, ratingul PSRM va scădea și va trebui să fie crescut un nou proiect în următorii doi ani. Acest lucru e dificil, în contextul în care, Ion Ceban, miza lor ca perspectivă de viitor este abia la început de mandat și nu e clar cum se va descurca. Atunci ei merg la anticipate, pentru a mai salva cea mai rămas. Au adoptat un pachet de legi populist, 100% cu caracter electoral și se pregătesc de alegeri parlamentare anticipate”, a spus el. Potrivit lui Ștefan Gligor, sarcina socialiștilor este să le desfășoare atât de repede, încât dreapta să nu reușească să se organizeze, care astăzi este într-o stare nu din cele mai bune.

Juristul crede că societatea deja contribuie la declanșarea alegerilor anticipate prin protestele organizate și prin manifestarea nemulțumirii generale, „provocate de neprofesionalismul și populismul Guvernului Chicu”.

Dezbaterea publică „Alegeri parlamentare anticipate: necesități, posibilități, interese”, este ediția a 165-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Actualizare: Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente dintre cele două părți, că toate acțiunile întreprinse în raport cu misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova sunt realizate în strictă conformitate cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice și cu legislația moldovenească. Totodată, MAE a declarat că Republica Moldova își respectă cu bună-credință obligațiile internaționale și va continua să acționeze în deplină conformitate cu normele dreptului internațional și cu principiul reciprocității în relațiile diplomatice.

Știre inițială: Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe. Diplomatului i-a fost înmânată o notă de protest în legătură cu presupuse încălcări ale Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, în contextul a două incidente în care au fost implicați angajați și vehicule ale ambasadei Rusiei la Chișinău, transmite IPN.

Potrivit diplomației ruse, primul incident ar fi avut loc pe 19 iulie, la Chișinău, când oamenii legii ar fi oprit un autobuz al misiunii diplomatice, sub pretextul unui control de documente, și i-ar fi ridicat, fără explicații, plăcuțele de înmatriculare diplomatice. Rusia susține că, în timpul acestei acțiuni, polițiștii ar fi recurs la forță și ar fi amenințat cu reținerea angajaților ambasadei. Moscova mai susține că solicitarea ambasadei ca Ministerul moldovean de Externe să trimită un reprezentant la locul incidentului pentru a clarifica situația ar fi fost ignorată.

Al doilea incident s-ar fi produs în noaptea de 20 spre 21 iulie, la punctul de trecere a frontierei Leușeni, unde angajații ambasadei care ieșeau din Republica Moldova pentru a transporta în Rusia marfă de serviciu ar fi fost reținuți, fără temei, mai bine de patru ore.

Ministerul rus de Externe a declarat că ambasadorului Darii i-a fost adusă la cunoștință o încălcare gravă a unor prevederi fundamentale ale Convenției de la Viena, potrivit cărora statul gazdă este obligat să acorde toată asistența necesară pentru îndeplinirea funcțiilor misiunii diplomatice. Diplomația rusă a mai precizat că își rezervă dreptul la măsuri de răspuns simetrice.

Reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău au declarat că vor reveni cu un comentariu oficial.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ștefan Gligor: Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc, dar clasa politică nu e gata de ele

Juristul Ștefan Gligor are convingerea că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc. La fel, societatea vrea anticipate. Problema constă însă, în faptul că nu e gata de ele clasa politică. „Acesta este bățul cu două capete”. Totodată spune el, dacă anticipatele vor avea loc rapid, s-ar putea ca rezultatele să nu fie cele scontate, întrucât dreapta e slăbită, iar stânga dispune de resurse administrative și nu doar, mult mai mari. Opinia a fost exprimată la dezbaterea publică: „Alegeri parlamentare anticipate: necesități, posibilități, interese”, organizată de Agenția de presă IPN.

În opinia lui Ștefan Gligor, situația creată este destul de dificilă, dar e nevoie de un nou Parlament, „unul integru”. „Asta ar înseamnă anticipate și cred că această procedură a fost declanșată astăzi prin demisia Guvernului. De rezultatele acestor anticipate depinde evoluția ulterioară și succesul Moldovei ca stat și societate. În aceste condiții noi, trebuie să generăm o ofertă suficientă pentru a obține cel puțin 55 de mandate care să fie ocupate de oameni integri. Asta va fi destul de dificil de făcut, dar, dacă lucrurile se fac corect și mobilizarea va fi exemplară, atunci acest lucru este posibil”, a spus el.

În contextul unor eventuale anticipate, juristul și-a exprimat îngrijorarea față de starea dreptei politice, „pentru că Platforma DA a atacat-o pe Maia Sandu în campania prezidențială și asta a discreditat partidul lui Andrei Năstase, mult, în ochii alegătorilor. În aceste condiții, miza de a bate în sistemul corupt revine PAS-ului care este slăbit din cauza plecării Maiei Sandu. Lipsa ei trebuie substituită cu o persoană vizibilă pe care acum nu o văd în PAS”. Totodată, spune el, Partidul Socialiștilor dispune de resurse foarte mari și va face o campanie populistă, având structuri în teritoriu. Partidul Șor, prin rețeaua de magazine sociale și farmacii are șanse să treacă în Parlament. Pe centru rămâne Renato Usatîi care, la fel, poate intra în Parlament. Totuși, Ștefan Gligor, nu poate să spună dacă asta e suficient pentru a crea o majoritate parlamentară.

În altă ordine de idei, Ștefan Gligor a relatat că, în hotărârea Curții Constituționale din august 2020 se spune foarte clar că e nevoie de constituirea unei majorități parlamentare absolute pentru înaintarea unui candidat la funcția de premier. „De asta Ion Chicu și-a dat demisia și s-a mers în direcția asta care va duce la anticipate. Igor Dodon, în acest context, nu va risca, probabil, să oficializeze o coaliție cu Partidul Șor, pentru că o coaliție cu Șor înseamnă terminarea Partidului Socialiștilor și un risc pentru serviciile speciale din Federația Rusă care-l coordonează pe Igor Dodon. În cazul acesta, ratingul PSRM va scădea și va trebui să fie crescut un nou proiect în următorii doi ani. Acest lucru e dificil, în contextul în care, Ion Ceban, miza lor ca perspectivă de viitor este abia la început de mandat și nu e clar cum se va descurca. Atunci ei merg la anticipate, pentru a mai salva cea mai rămas. Au adoptat un pachet de legi populist, 100% cu caracter electoral și se pregătesc de alegeri parlamentare anticipate”, a spus el. Potrivit lui Ștefan Gligor, sarcina socialiștilor este să le desfășoare atât de repede, încât dreapta să nu reușească să se organizeze, care astăzi este într-o stare nu din cele mai bune.

Juristul crede că societatea deja contribuie la declanșarea alegerilor anticipate prin protestele organizate și prin manifestarea nemulțumirii generale, „provocate de neprofesionalismul și populismul Guvernului Chicu”.

Dezbaterea publică „Alegeri parlamentare anticipate: necesități, posibilități, interese”, este ediția a 165-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Premierul desemnat Vasile Tofan își propune să construiască o relație mai apropiată cu UTA Găgăuzia și afirmă că îi cunoaște problemele din experiența acumulată în cei aproximativ 15 ani de activitate în sectorul vitivinicol, inclusiv în regiune. El consideră că viitoarele alegeri din Găgăuzia trebuie să contribuie la apropierea regiunii de autoritățile centrale și la consolidarea stabilității. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Parlamentului, unde este prezentat programul de guvernare al viitorului executiv, transmite IPN.

Vasile Tofan a declarat că, în ultima perioadă, Găgăuzia a ajuns „în mâinile unor oameni care nu doresc binele Republicii Moldova”, menționându-l pe fugarul Ilan Șor. „Sper foarte mult în înțelepciunea poporului găgăuz și în capacitatea lui de a înțelege că astfel de oameni nu doresc binele găgăuzilor. Scopurile lor sunt altele: obiective geopolitice și destabilizarea situației”, a declarat premierul desemnat.

Premierul desemnat a subliniat că autoritățile trebuie să restabilească treptat ordinea, precizând că Găgăuzia este parte a Republicii Moldova și trebuie să respecte legislația națională.

Totodată, Vasile Tofan a declarat că vede UTA Găgăuzia drept un partener important în dezvoltarea relațiilor economice cu Turcia, apreciind că regiunea poate contribui la extinderea exporturilor și la atragerea investițiilor din această țară.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025