Situația de la Centrul din Bădiceni, discutată în Parlament. Ce acțiuni s-au întreprins

La câteva luni de la dezvăluirile privind condițiile inumane și exploatarea persoanelor cu dizabilități din Centrul de Plasament Temporar din Bădiceni, autoritățile raportează că au fost alocate fonduri pentru reparații, iar angajații suspectați de abuzuri sunt cercetați și riscă sancțiuni. Subiectul a fost discutat la ședința Parlamentului de astăzi, transmite IPN.

Informațiile au fost prezentate în plen, după ce președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a cerut repetat înființarea unei comisii de anchetă cu privire la situația centrului de la Bădiceni. De asemenea, el a cerut audierea în plen a procurorului general și a ministrului muncii și protecției sociale.

„Am propus aceste audieri în urmă cu două luni, însă până acum nu a fost trasă la răspundere vreo persoană. Opinia publică nu a fost informată cu privire la măsurile întreprinse. Cerem audierea procurorului general și a ministrului muncii și protecției sociale, precum și crearea unei comisii de anchetă”, a subliniat Vlad Batrîncea.

Propunerea deputatului socialist nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi acceptată.

În context, vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, Marina Morozova, a precizat că Ministerul Muncii și Protecției Sociale a inițiat o anchetă internă. „Angajații suspectați de tratamente degradante față de beneficiari vor fi sancționați și suspendați din funcție. Este vorba despre 24 de persoane. Se iau măsuri pentru prevenirea unor astfel de situații, iar ministerul urmează să creeze un registru național al persoanelor plasate în astfel de centre”, a declarat deputata.

Referitor la condițiile de trai degradante, parlamentara a anunțat că ministerul a alocat 1,6 milioane de lei pentru reparații și îmbunătățirea infrastructurii centrului din Bădiceni.

În luna martie, Grigore Novac, președintele Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice, a menționat că, în urma unei vizite efectuate împreună cu reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului, au fost constatate condiții precare în centru. Fostul director și unii angajați sunt acuzați de exploatarea prin muncă a mai multor beneficiari, inclusiv persoane cu dizabilități, pe parcursul mai multor ani.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Situația de la Centrul din Bădiceni, discutată în Parlament. Ce acțiuni s-au întreprins

La câteva luni de la dezvăluirile privind condițiile inumane și exploatarea persoanelor cu dizabilități din Centrul de Plasament Temporar din Bădiceni, autoritățile raportează că au fost alocate fonduri pentru reparații, iar angajații suspectați de abuzuri sunt cercetați și riscă sancțiuni. Subiectul a fost discutat la ședința Parlamentului de astăzi, transmite IPN.

Informațiile au fost prezentate în plen, după ce președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a cerut repetat înființarea unei comisii de anchetă cu privire la situația centrului de la Bădiceni. De asemenea, el a cerut audierea în plen a procurorului general și a ministrului muncii și protecției sociale.

„Am propus aceste audieri în urmă cu două luni, însă până acum nu a fost trasă la răspundere vreo persoană. Opinia publică nu a fost informată cu privire la măsurile întreprinse. Cerem audierea procurorului general și a ministrului muncii și protecției sociale, precum și crearea unei comisii de anchetă”, a subliniat Vlad Batrîncea.

Propunerea deputatului socialist nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi acceptată.

În context, vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, Marina Morozova, a precizat că Ministerul Muncii și Protecției Sociale a inițiat o anchetă internă. „Angajații suspectați de tratamente degradante față de beneficiari vor fi sancționați și suspendați din funcție. Este vorba despre 24 de persoane. Se iau măsuri pentru prevenirea unor astfel de situații, iar ministerul urmează să creeze un registru național al persoanelor plasate în astfel de centre”, a declarat deputata.

Referitor la condițiile de trai degradante, parlamentara a anunțat că ministerul a alocat 1,6 milioane de lei pentru reparații și îmbunătățirea infrastructurii centrului din Bădiceni.

În luna martie, Grigore Novac, președintele Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice, a menționat că, în urma unei vizite efectuate împreună cu reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului, au fost constatate condiții precare în centru. Fostul director și unii angajați sunt acuzați de exploatarea prin muncă a mai multor beneficiari, inclusiv persoane cu dizabilități, pe parcursul mai multor ani.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025