Sistemul de monitorizare feroviară a redus consumul de motorină cu 14 tone într-o lună

Sursă foto: CFM

Implementarea sistemului de monitorizare a circulației trenurilor a permis economisirea a peste 14 tone de motorină, doar prin reducerea consumului pentru preîncălzirea locomotivelor în perioada cu temperaturi scăzute. Rezultatul a fost înregistrat în luna decembrie și reflectă impactul noilor tehnologii asupra eficienței operaționale din sectorul feroviar, transmite IPN.

Calea Ferată din Moldova precizează că proiectul derulat vizează consolidarea securității infrastructurii feroviare. Acesta presupune instalarea camerelor video cu senzori termici, a echipamentelor GPS pentru monitorizarea trenurilor și a iluminatului în puncte strategice de pe traseele feroviare, pentru o supraveghere eficientă a traficului.

Funcționarea sistemului este susținută de instruirea specializată a angajaților CFM, responsabili de utilizarea și gestionarea tehnologiilor moderne. Pregătirea personalului contribuie la creșterea siguranței, protejarea infrastructurii critice și alinierea la standarde europene de securitate.

Proiectul este realizat cu sprijinul Guvernului SUA, prin Programul EXBS, în cadrul Planului Comun de Acțiune Republica Moldova – SUA.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Sistemul de monitorizare feroviară a redus consumul de motorină cu 14 tone într-o lună

Sursă foto: CFM

Implementarea sistemului de monitorizare a circulației trenurilor a permis economisirea a peste 14 tone de motorină, doar prin reducerea consumului pentru preîncălzirea locomotivelor în perioada cu temperaturi scăzute. Rezultatul a fost înregistrat în luna decembrie și reflectă impactul noilor tehnologii asupra eficienței operaționale din sectorul feroviar, transmite IPN.

Calea Ferată din Moldova precizează că proiectul derulat vizează consolidarea securității infrastructurii feroviare. Acesta presupune instalarea camerelor video cu senzori termici, a echipamentelor GPS pentru monitorizarea trenurilor și a iluminatului în puncte strategice de pe traseele feroviare, pentru o supraveghere eficientă a traficului.

Funcționarea sistemului este susținută de instruirea specializată a angajaților CFM, responsabili de utilizarea și gestionarea tehnologiilor moderne. Pregătirea personalului contribuie la creșterea siguranței, protejarea infrastructurii critice și alinierea la standarde europene de securitate.

Proiectul este realizat cu sprijinul Guvernului SUA, prin Programul EXBS, în cadrul Planului Comun de Acțiune Republica Moldova – SUA.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025