Sfârşit de august sub lună plină

Organizatorii Festivalului Luna Plina propun un sfârşit de august „în armonie cu natura sub ritmul muzicii”. Evenimentul, care este la prima ediţie, va avea loc între 28 şi 30 august, în mijlocul naturii, în Valea Mare – Bardar, la aproximativ 15 km de Chişinău, transmite IPN.

Festivalul va aduna peste 30 de DJ şi artişti atât locali, cât şi internaţionali, totul pe fundalul unei multitudini de activităţi în aer liber. Conceptul prevede trei scene, foodcourt deschis non-stop, activităţi sportive şi recreative, zona pentru amplasarea corturilor, meditaţie şi dans sub stele. Organizatorii promit să pună la dispoziţia participanţilor toate cele necesare pentru a putea rămâne confortabil pe perimetrul festivalului pe toată durata acestuia.

Preţul biletului cumpărat în prealabil, de pe fest.md, este de 130 de lei, iar la intrare pe teritoriul festivalului – 150 de lei. Biletul este pentru toate cele 3 zile de festival şi oferă acces nelimitat la toate activităţile din program. Cei care vor veni la festival cu bicicleta vor putea cumpăra biletele cu o reducere de 30%.

Din Chişinău se poate ajunge la festival cu microbuzele care pornesc de la Gara Auto Sud, din 30 în 30 de minute, în direcţia Bardar. Acestea vor fi marcatre corespunzător şi au oprire la intrarea în perimetrul Luna Plina Fest.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Sfârşit de august sub lună plină

Organizatorii Festivalului Luna Plina propun un sfârşit de august „în armonie cu natura sub ritmul muzicii”. Evenimentul, care este la prima ediţie, va avea loc între 28 şi 30 august, în mijlocul naturii, în Valea Mare – Bardar, la aproximativ 15 km de Chişinău, transmite IPN.

Festivalul va aduna peste 30 de DJ şi artişti atât locali, cât şi internaţionali, totul pe fundalul unei multitudini de activităţi în aer liber. Conceptul prevede trei scene, foodcourt deschis non-stop, activităţi sportive şi recreative, zona pentru amplasarea corturilor, meditaţie şi dans sub stele. Organizatorii promit să pună la dispoziţia participanţilor toate cele necesare pentru a putea rămâne confortabil pe perimetrul festivalului pe toată durata acestuia.

Preţul biletului cumpărat în prealabil, de pe fest.md, este de 130 de lei, iar la intrare pe teritoriul festivalului – 150 de lei. Biletul este pentru toate cele 3 zile de festival şi oferă acces nelimitat la toate activităţile din program. Cei care vor veni la festival cu bicicleta vor putea cumpăra biletele cu o reducere de 30%.

Din Chişinău se poate ajunge la festival cu microbuzele care pornesc de la Gara Auto Sud, din 30 în 30 de minute, în direcţia Bardar. Acestea vor fi marcatre corespunzător şi au oprire la intrarea în perimetrul Luna Plina Fest.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025