Salariile controlorilor de trafic aerian cresc de la 1 mai

Începând cu 1 mai, controlorii de trafic aerian din Moldova vor beneficia de un nou regim de salarizare, adaptat responsabilităților și complexității muncii lor. Guvernul a aprobat o hotărâre ce prevede un interval salarial clar definit pentru această categorie profesională – între 21 780 și 34 965 de lei pe lună, transmite IPN.

Potrivit proiectului, măsura are drept scop corelarea retribuției muncii cu specificul tehnic și importanța activității desfășurate, precum și atragerea și menținerea personalului calificat în aviație civilă. Documentul adoptat stabilește și posibilitatea ca salariul suplimentar plătit din fondul de salarizare să fie majorat până la 150% pentru acești angajați.

Modificările vin în contextul în care sistemul actual de salarizare nu reflecta suficient responsabilitățile controlorilor de trafic aerian. Astfel, noul cadru va permite flexibilitate în stabilirea salariilor, luând în calcul performanța și experiența.

Totodată, conducătorii întreprinderilor de stat și ai celor cu capital majoritar de stat vor putea beneficia, în anumite condiții, de recompense anuale de până la cinci salarii, în funcție de rezultatele financiare ale unității.

Măsurile au fost elaborate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și nu implică cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, deoarece unitățile vizate funcționează în regim de autogestiune. Fondul de salarizare pentru controlorii de trafic aerian va fi suplimentat de către angajator, în limita a circa 12 milioane de lei anual.

Curtea blocului de pe strada Buiucani din capitală, unde a locuit regretatul artist Anatol Dumitraș, este în proces de amenajare. După organizarea locurilor de parcare și asfaltarea căii de acces, urmează crearea unui spațiu de joacă pentru copii și instalarea unei plăci comemorative dedicate în memoria artistului, transmite IPN.

Pretura sectorului Buiucani informează că, până în prezent, au fost amenajate pavajul din fața blocului locativ, trotuarele de acces și o platformă modernă pentru uscarea rufelor.

Lucrările vor continua cu plantarea arborilor și arbuștilor ornamentali, precum și cu instalarea mobilierului urban. La finalizarea proiectului, în curtea blocului va fi amplasată o placă comemorativă în memoria lui Anatol Dumitraș.

Anatol Dumitraș, compozitor și interpret de muzică ușoară, s-a stins din viață pe 14 iunie 2016, după o carieră de peste trei decenii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Salariile controlorilor de trafic aerian cresc de la 1 mai

Începând cu 1 mai, controlorii de trafic aerian din Moldova vor beneficia de un nou regim de salarizare, adaptat responsabilităților și complexității muncii lor. Guvernul a aprobat o hotărâre ce prevede un interval salarial clar definit pentru această categorie profesională – între 21 780 și 34 965 de lei pe lună, transmite IPN.

Potrivit proiectului, măsura are drept scop corelarea retribuției muncii cu specificul tehnic și importanța activității desfășurate, precum și atragerea și menținerea personalului calificat în aviație civilă. Documentul adoptat stabilește și posibilitatea ca salariul suplimentar plătit din fondul de salarizare să fie majorat până la 150% pentru acești angajați.

Modificările vin în contextul în care sistemul actual de salarizare nu reflecta suficient responsabilitățile controlorilor de trafic aerian. Astfel, noul cadru va permite flexibilitate în stabilirea salariilor, luând în calcul performanța și experiența.

Totodată, conducătorii întreprinderilor de stat și ai celor cu capital majoritar de stat vor putea beneficia, în anumite condiții, de recompense anuale de până la cinci salarii, în funcție de rezultatele financiare ale unității.

Măsurile au fost elaborate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și nu implică cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, deoarece unitățile vizate funcționează în regim de autogestiune. Fondul de salarizare pentru controlorii de trafic aerian va fi suplimentat de către angajator, în limita a circa 12 milioane de lei anual.

Rezultatele cercetărilor arheologice desfășurate în ultimii ani în Chișinău sunt prezentate într-o expoziție vernisată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Vizitatorii pot vedea vestigii, documente de cercetare, fotografii și reconstituiri istorice care ilustrează evoluția capitalei, transmite IPN.

Expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” valorifică cercetările realizate cu sprijinul financiar al Primăriei Chișinău. Investigațiile au fost efectuate de echipa de arheologi a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, coordonată de profesorul Sergiu Musteață, în cadrul unui proiect gestionat de Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare.

Cercetările au vizat mai multe zone cu valoare istorică din capitală, printre care apropierea fostei case a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, zona Pieței Vechi, Turnul de Apă și mai multe lăcașuri de cult din centrul istoric și cartierul Visterniceni. Totodată, arheologii au investigat un tumul din sectorul Botanica și o așezare din perioada Hallstattului timpuriu.

În urma investigațiilor au fost elaborate Repertoriul și harta arheologică a municipiului Chișinău, iar baza de date a cadastrului arheologic municipal a fost completată cu noi informații.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 30 noiembrie.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025