S-a scumpit lumina

Consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti pentru energia electrică 4,77 lei/kWh, în comparație cu 3,15 lei/kWh în prezent. Totodată, consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita un tarif de 4,81 lei/kWh, comparativ cu 3,21 lei/kWh actualmente. Majorările au fost aprobate miercuri seara de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și sunt puțin mai mici decât cele solicitate de furnizori, transmite IPN.

Pentru „Premier Energy” au fost aprobate următoarele tarife, în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali:

– 413 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;

– 428 bani/kWh – la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;

– 430 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV);

– 443 bani/kWh – de tensiune medie (6–10 kV);

– 477 bani/kWh – de tensiune joasă (0,4 kV).

Pentru S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost aprobate prețurile reglementate:

– 387 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;

– 401 bani/kWh – la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;

– 420 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6-10 kV);

– 481bani/kWh – de tensiune joasă (0,4 kV).

Noile prețuri reglementate vor fi aplicate din 4 noiembrie, data publicării în Monitorul Oficial.

Potrivit ANRE, printre principalele motive care au generat ajustarea tarifelor în regim de urgență se numără întreruperea contractelor de procurare a energiei electrice din Ucraina urmare a bombardării în perioada lunii octombrie și distrugerii în proporție de 50% de către Federația Rusă a infrastructurii energetice ucrainene. Un alt motiv punctat este refuzul Centralei electrice din Dnestrovsc (MGRES) să extindă contractul de furnizare a energiei electrice pentru Republica Moldova și stoparea totală a livrărilor începând cu 1 noiembrie2022. Se menționează și reorientarea procurării volumelor de circa 80% din energie electrică necesară de pe piața europeană, precum și majorarea semnificativă a prețului energiei electrice procurate din spațiul european, care influențează direct prețul mediu calculat.

Aceasta este a patra ajustare a prețurilor la energia electrică din acest an. Ultima scumpire a avut loc acum trei săptămâni. Atunci, pentru consumatorii casnici ai Premier Energy a fost aprobată o scumpire de 51 de bani, iar pentru cei ai companiei Furnizarea Energiei Electrice Nord – o majorare de 35 de bani/kWh.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

S-a scumpit lumina

Consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti pentru energia electrică 4,77 lei/kWh, în comparație cu 3,15 lei/kWh în prezent. Totodată, consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita un tarif de 4,81 lei/kWh, comparativ cu 3,21 lei/kWh actualmente. Majorările au fost aprobate miercuri seara de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și sunt puțin mai mici decât cele solicitate de furnizori, transmite IPN.

Pentru „Premier Energy” au fost aprobate următoarele tarife, în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali:

– 413 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;

– 428 bani/kWh – la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;

– 430 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV);

– 443 bani/kWh – de tensiune medie (6–10 kV);

– 477 bani/kWh – de tensiune joasă (0,4 kV).

Pentru S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost aprobate prețurile reglementate:

– 387 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;

– 401 bani/kWh – la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;

– 420 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6-10 kV);

– 481bani/kWh – de tensiune joasă (0,4 kV).

Noile prețuri reglementate vor fi aplicate din 4 noiembrie, data publicării în Monitorul Oficial.

Potrivit ANRE, printre principalele motive care au generat ajustarea tarifelor în regim de urgență se numără întreruperea contractelor de procurare a energiei electrice din Ucraina urmare a bombardării în perioada lunii octombrie și distrugerii în proporție de 50% de către Federația Rusă a infrastructurii energetice ucrainene. Un alt motiv punctat este refuzul Centralei electrice din Dnestrovsc (MGRES) să extindă contractul de furnizare a energiei electrice pentru Republica Moldova și stoparea totală a livrărilor începând cu 1 noiembrie2022. Se menționează și reorientarea procurării volumelor de circa 80% din energie electrică necesară de pe piața europeană, precum și majorarea semnificativă a prețului energiei electrice procurate din spațiul european, care influențează direct prețul mediu calculat.

Aceasta este a patra ajustare a prețurilor la energia electrică din acest an. Ultima scumpire a avut loc acum trei săptămâni. Atunci, pentru consumatorii casnici ai Premier Energy a fost aprobată o scumpire de 51 de bani, iar pentru cei ai companiei Furnizarea Energiei Electrice Nord – o majorare de 35 de bani/kWh.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025