Persoanele care au participat la războiul de la Nistru şi au săvârşit ulterior o infracţiune nu foarte gravă ar putea fi graţiaţi. O astfel de propunere către preşedinte va fi făcută de către Comisia guvernamentală pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate comemorării a 20 de ani de la lupta din 1992, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele comisiei, vicepremierul Mihai Moldovanu, a cerut Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Apărării să prezinte, timp de 5 zile, listele persoanelor aflate în conflict cu legea. Către 2 martie, persoanele care s-au întors invalizi de la război şi familii participanţilor decedaţi în acţiunile de luptă, în total 345 la număr, vor primi ajutoare materiale unice în mărime de 1000 de lei. În mai multe localităţi ale republicii vor fi organizate mese de pomenire. La Chişinău la aceste mese vor fi invitate peste 700 de persoane. Vicepreşedintele raionului Căuşeni, Nicolae Andrieş, a menţionat că cei mai mulţi participanţi la acţiunile de luptă sunt din Căuşeni şi a cerut să fie majorate alocaţiile pentru mesele de pomenire din raion. Cei 32 de mii de lei oferiţi ajung pentru a invita la masă 350 de participanţi, doar 10% din cei care au luptat, a spus oficialul din teritoriu. „Venim cu un demers să se examineze posibilitatea de a fi alocaţi bani suplimentari pentru masa de pomenire”, a cerut şi vicepreşedintele raionului Dubăsari, Marian Jembei. Veteranii din Dubăsari solicită, pe lângă medalii, şi o alocaţie unică în valoare de 100 de lei.