La Concursul „Burse de Merit – 2007” participă un număr record de tineri

La Concursul „Burse de Merit – 2007” participă un număr record de tineri - 485 de studenţi de la 21 de instituţii de învăţământ superior din R. Moldova, faţă de 338 de studenţi – în anul trecut. Cele mai multe dosare pentru participare la concurs, 113 la număr, au fost depuse de studenţii Universităţii de Stat din Moldova. 101 dosare au fost depuse de studenţi ai Academiei de Studii Economice din Moldova, iar 84 de dosare – de către studenţii Universităţii Tehnice din Moldova. Sâmbătă, 31 martie, cei 485 de studenţi care au depus dosarele pentru concurs au participat la proba scrisă – un eseu, a cărui tematică a fost anunţată la momentul începerii probei, în urma unei extrageri din şapte teme. Tema eseului din acest an a fost „Cum vezi tu mobilitatea studenţească”. Studenţii au avut la dispoziţie două ore pentru a închega eseul şi posibilitatea de a scrie textul pe cel mult două foi. Directorul Centrului de Informaţii Universitare, Angela Muşet, a declarat pentru Info-Prim Neo că la concursul din anul curent participă majoritatea universităţilor care au participat şi în anii precedenţi. Pentru prima dată în acest an la concurs participă studenţi de la Şcoala superioară antropologică şi de la Universitatea Nistreană de Economie şi Drept din Bălţi. Potrivit sursei citate, numărul impunător de studenţi se datorează popularităţii tot mai mari a concursului şi faptului că ceremonia de decernare a Burselor de merit a devenit un eveniment remarcabil în viaţa studenţească, cu atât mai mult că acest concurs este deschis pentru studenţii de la toate instituţiile de învăţământ superior din republică şi se caracterizează printr-o transparenţă şi obiectivitate totală. „Burse de merit – 2007”, organizat de CIU, sub egida Consiliului rectorilor, cu suportul financiar al Fundaţiei „Soros-Moldova”, „Moldova Agroindbank” şi „Voxtel”, a fost lansat oficial la 6 martie. În anul curent vor fi oferite 50 de burse anuale, inclusiv burse de gradul I - în valoare de 8 mii lei, de gradul II – de 5 mii lei, de gradul III – de 3 mii lei. La concurs au putut participa studenţi (secţia de zi) ai anului II (din ciclul de studii universitare de 3 ani), II-IV (din ciclul de studii universitare de 4 ani) şi IV-V (din ciclul de studii universitare de 5 ani sau de 6 ani) de la toate specialităţile. Data limită de prezentare a dosarelor a fost 29 martie. Totalurile concursului vor deveni cunoscute la 11 mai. Ceremonia de decernare a Burselor de Merit va avea loc la 22 mai. Programul Burse de Merit a fost lansat în 1996 din iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Moldova. Din 2001, această iniţiativă este susţinută de Banca Comercială „Moldova-Agroindbank”, iar din 2004 – şi de Compania Voxtel. Din 2003, concursul „Burse de Merit” este organizat de CIU. Pe parcursul celor 11 ediţii ale concursului peste 2300 de studenţi au depus dosare, din care au fost selectaţi 785 de studenţi bursieri.
  • isa 02.04,07 muset burse de merit.mp3
  •     0

You use the ADS Blocker component.
IPN is maintained from advertising.
Support the Free Press! Some features may be blocked, please disable the ADS Blocker component.
Thanks for understanding!
IPN Team.