România ar putea declara situație de criză pe piața carburanților

Sursa foto: Guvernul României

Situație de criză pe piața petrolului ar putea fi declarată pentru jumătate de an în România. Guvernul de la București urmează să examineze marți instituirea acestei stări prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili, transmite IPN.

Anunțul a fost făcut de executiv după ședința de luni a grupului de lucru, care analizează scumpirile și identifică soluții pentru reducerea impactului asupra economiei și populației.

Dacă va fi instituită, starea de criză va permite aplicarea unor măsuri de protecție pentru șase luni, cu posibilitatea prelungirii în intervale de cel mult trei luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat-o.

Printre măsuri se numără limitarea adaosului comercial pentru carburanți și materii prime pe întreg lanțul economic, condiționarea exporturilor pe teritoriul UE, precum și reducerea cotei de biocarburant din benzină, pentru a diminua prețul la pompă.

Companiile și ceilalți contribuabili care achită taxe locale au termen până pe 27 iulie pentru a depune rapoartele fiscale aferente primelor șase luni ale anului și pentru a achita sumele datorate. Serviciul Fiscal de Stat avertizează că depășirea termenului poate atrage penalități și majorări de întârziere, transmite IPN.

Până la această dată trebuie prezentată Darea de seamă privind taxele locale, forma TL13, prin care contribuabilii declară taxele calculate pentru activitatea desfășurată. Aceste taxe sunt stabilite de autoritățile locale și pot viza domenii precum amenajarea teritoriului, unitățile comerciale, piețele, parcările sau publicitatea exterioară.

Tot până pe 27 iulie trebuie depusă și Darea de seamă privind taxele pentru resursele naturale, forma TRN21. Documentul este obligatoriu pentru contribuabilii care folosesc resurse precum apa, nisipul, pietrișul sau alte resurse prevăzute de legislație și indică volumele utilizate și taxele datorate.

Serviciul Fiscal de Stat recomandă contribuabililor să depună documentele și să achite taxele din timp, pentru a evita eventualele probleme tehnice sau întârzieri. Nerespectarea termenelor fiscale poate duce la aplicarea amenzilor și a majorărilor de întârziere.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

România ar putea declara situație de criză pe piața carburanților

Sursa foto: Guvernul României

Situație de criză pe piața petrolului ar putea fi declarată pentru jumătate de an în România. Guvernul de la București urmează să examineze marți instituirea acestei stări prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili, transmite IPN.

Anunțul a fost făcut de executiv după ședința de luni a grupului de lucru, care analizează scumpirile și identifică soluții pentru reducerea impactului asupra economiei și populației.

Dacă va fi instituită, starea de criză va permite aplicarea unor măsuri de protecție pentru șase luni, cu posibilitatea prelungirii în intervale de cel mult trei luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat-o.

Printre măsuri se numără limitarea adaosului comercial pentru carburanți și materii prime pe întreg lanțul economic, condiționarea exporturilor pe teritoriul UE, precum și reducerea cotei de biocarburant din benzină, pentru a diminua prețul la pompă.

Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să evite orice deplasare neesențială în Orientul Mijlociu, pe fondul deteriorării situației de securitate din regiune. Totodată, cei care se află deja în statele afectate sunt sfătuiți să manifeste maximă prudență, să urmărească recomandările autorităților locale și să respecte cu strictețe instrucțiunile emise în situații de urgență, transmite IPN.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor să se informeze exclusiv din surse oficiale cu privire la evoluția situației de securitate și să mențină legătura cu misiunile diplomatice ale Moldovei din statele în care se află.

Potrivit MAE, în mai multe state din regiune sunt în vigoare restricții privind utilizarea spațiului aerian, fapt care poate afecta programul curselor aeriene. În acest context, cetățenii trebuie să verifice periodic statutul zborurilor împreună cu companiile aeriene sau agențiile de turism și să ia în considerare rute alternative doar dacă acestea nu implică riscuri suplimentare de securitate.

Pentru asistență consulară, cetățenii pot contacta ambasadele Republicii Moldova în Israel, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Turcia și Azerbaidjan, aceasta din urmă fiind acreditată și pentru Republica Islamică Iran. MAE precizează că monitorizează în continuare evoluțiile din Orientul Mijlociu și va informa publicul în cazul apariției unor noi evoluții relevante.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025