Ziua Naţională a Vinului, sub umbrele

Aproape 50 de companii din domeniul viti-vinicol şi alimentaţiei publice, precum şi meşteri populari din ţară, participă, sâmbătă şi duminică, la Ziua Naţională a Vinului, ediţia a 9-a. Evenimentul este organizat la Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”. Directorul de producere al fabricii „Agrovin Bulboaca”, Cristina Androfin, a declarat reporterului Info-Prim că încă de dimineaţă, deşi afară ploua, vizitatorii s-au grăbit să treacă pe la fiecare stand. Ca în fiecare an sunt mulţi străini. Dacă înainte întâlneai mai mulţi polonezi, britanici, ucraineni şi cehi, la ediţia din acest an sunt şi foarte mulţi chinezi. „A fost un an greu, dar nu ne plângem. Agricultura este o industrie cu riscuri mari”, a menţionat Cristina Androfin. Noutatea pe care o prezintă fabrica „Agrovin Bulboaca” la ediţia a 9-a a Zilei Naţionale a Vinului este o tinctură din nuci cu vin muscat şi aproape 100 de plante. „Ghilda Vinurilor Moldoveneşti” este un exemplu de cooperare pentru promovarea vinului moldovenesc peste hotare, a declarat un alt participant la expoziţie, Tatiana Furdui, directorul executiv al asociaţiei. Până acum pe piaţa internă firmele care fac parte din asociaţie – Vinăria „Bostavan”, „Lion-Gri”, „Dionis Club”, „Chateau Vartely”, „Aquarex Wine” holding – participau la expoziţii doar separat, acum au şi un stand comun. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, a declarat la inaugurarea expoziţiei că a noua ediţie a Zilei Naţionale a Vinului este o sărbătoare a viticultorului, a vinificatorului şi a consumatorului. „Vinificaţia reprezintă o vocaţie a Moldovei”, a mai spus ministrul. Preşedintele Parlamentului, liberalul Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova, a menţionat că „nu există podgorii, văi, lanuri, cântece, dansuri, mai frumoase decât ale noastre, nu există niciun vin mai gustos decât al nostru”. „Vinul pentru noi înseamnă din moşi strămoşi sănătate. Iar faptul că plouă în această zi arată că Dumnezeu se gândeşte şi pentru anul viitor”, a mai spus preşedintele. Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urecheanu, a remarcat că deşi vinificatorii moldoveni au pierdut parţial piaţa din est, iar pe cea din vest nu şi-au găsit încă locul, are ferma convingere că vor reuşi să depăşească problemele. „Ţăranul va scoate ţara din impas”, a mai spus preşedintele Alianţei „Moldova Noastră”. Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, a subliniat că nu este întâmplător că acest eveniment a prins rădăcini în Moldova pentru că vinificaţia este un element extrem de important al culturii moldoveneşti, „vinul pentru moldoveni este ceva mult mai mult decât un produs de consum, este o parte din bucurie, o parte din tristeţe, o parte din tezaurul naţional al moldovenilor”. Tradiţional de Ziua Naţional a Vinului sunt premiaţi vinificatorii cu cele mai remarcabile succese pe parcursul ultimului an. Marele premiu în domeniul vinificaţiei a revenit de această dată companiei Migdal-P, selectată dintre 9 întreprinderi care au concurat pentru acest premiu. Migdal- P, cu sediul la Cojuşna, a fost fondată în 1995. Dispune de o fabrică de vinuri modernă, precum şi de plantaţii viticole proprii cu suprafaţa de 160 de hectare. În ultimii ani întreprinderea a mai sădit 220 de hectare de plantaţii viticole noi de soiuri europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.