În Republica Moldova are loc Ziua Națională a Vinului. Evenimentul se află la cea de-a 19-a ediție, iar ceremonia de inaugurare s-a desfășurat la Vinăria Rădăcini Wines. Formatul sărbătorii din acest an este diferit de cei precedenți, având loc doar transmisiuni online, transmite IPN.
Prezenți la eveniment au fost reprezentanți ai Guvernului și corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, care au felicitat viticultorii țării pentru rezultatul muncii acestora. „Acei care știu viticultură și vinificație știu că nu este vorba de un an, ci este rezultatul muncii de mulți, mulți ani, de la plantarea viței de vie, îngrijirea ei, investițiile pe care le recuperează și până la cucerirea piețelor”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.
În numele Guvernului, premierul a adus mulțumiri pentru faptul că, în aceste momente complicate pentru țară și lumea întreagă, viticultorii și vinificatorii au curajul de a munci, de a se trezi cu noaptea în cap pentru a merge fie la podgorii, fie la întreprinderile vinicole, chiar dacă toamna nu tot timpul pot să-și vândă produsul, pentru că investesc în tehnologii și producere vinicolă, fără certitudinea că-și vor putea vinde vinul.
Ion Chicu a mai declarat că Guvernul Republicii Moldova va continua să vină cu soluții de susținere a agriculturii, în special a viticulturii și vinificației. „Pentru politica bugetar-fiscală pentru anul viitor venim cu unele modificări care vor stimula exportul. Și aici mă refer și la modificarea cotei TVA. Această măsură va stimula în mod special exportatorii, printre care cei mai văzuți și renumiți sunt vinificatorii”, a menționat prim-ministrul.
Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, a spus că anul trecut au fost exportate vinuri în valoare de peste 200 de milioane de dolari. Industria vitivinicolă asigură o pondere în PIB de circa 2% și un venit de 9% din cifra totală a exporturilor.
„Vinificația este nu doar o ramură a economiei naționale, ci este un simbol, atât pentru țară, cât și pentru lumea întreagă, pentru că astăzi, de fapt, toate străzile Chișinăului, cât și vinăriile din țară trebuiau să fie împânzite de turiști. Spre regret, nu-i avem. Dar chiar și așa, cei de peste hotarele țării, atât cetățeni ai țării noastre, cât și cei care doreau să vină astăzi în țară, oricum vor serba alături de noi, pentru că ei toți devin sărbătoare”, a declarat Ion Perju.
Vinurilor produse în Moldova le-au fost oferite de-a lungul anilor peste 850 de distincții, a remarcat oficialul.
Datorită acestui eveniment, în mare măsură, Republica Moldova s-a poziționat la un loc de cinste pe harta turismului vitivinicol. „Din cauza situației dificile din acest an, sectorul e foarte responsabil. Trebuia să dăm dovadă de inovații și să găsim soluții pentru a respecta, în primul rând, securitatea și sănătatea consumatorilor și să facem așa ca flacăra Zilei Naționale a Vinului să nu se stingă”, a spus Gheorghe Arpentin, director Oficiului Național al Viei și Vinului.
Evenimentul a inclus un program artistic și înmânarea distincții pentru cei mai buni vinificatori ai anului, Premiul Mare fiind luat de către Rădăcini Wines, care a și găzduit evenimentul de astăzi .