Cenacluri, expoziţii şi concursuri vor fi organizate în toată ţara cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii, care are loc anual pe 15 ianuarie. Programul acţiunilor culturale, organizate de Ministerul Culturii, include, de asemenea, ateliere de creaţie şi spectacole de omagiere a poetului Mihai Eminescu, transmite IPN.
„Cultura nu este doar obiectivul Ministerului Culturii şi nu este doar obiectivul directorilor de muzee şi şefilor direcţiilor de cultură, aceasta este preocuparea noastră a tuturor. Dacă cultură nu e, nimic nu e”, a menţionat ministra culturii, Monica Babuc, în cadrul unei conferinţe de presă.
De asemenea, ministra a afirmat că marcarea Zilei Naţionale a Culturii a început cu ziua de 12 ianuarie, când la Galeria „Constantin Brâncuşi” a fost lansată expoziţia-concurs de artă contemporană „Eminesciana 2017”, care va dura până la 29 ianuarie.
La Biblioteca Naţională pe 15 ianuarie vor fi expuse imagini ale Serviciului Colecţie de artă şi hărţi, cu genericul: „Costumul popular – valoare patrimonială şi spirituală”. La Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” va avea loc expoziţia „Cultura este arta înălțată la un set de credinţe”, concursul online „Cunoaşte personalităţi”, atelierul de creaţie „Poezia lui Eminescu în imagini” etc.
Tot pe 15 ianuarie, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” se va juca spectacolul de omagiere a poetului Mihai Eminescu „O viaţă altfel scrisă în sfânta firii carte...”, iar la Teatrul „Alexei Mateevici” se va juca spectacolul „Nu credeam a muri vreodată”. Pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri” de la Bălţi se va juca piesa „Dialoguri Moldave”.
În perioada 16 ianuarie-13 februarie, va fi organizată şi expoziţia de fotografii din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei „Personalităţi ale culturii naţionale”.
Ziua Naţională a Culturii a fost instituită în aprilie 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor artistice din domeniul culturii.