Ziua Europei este o ocazie să celebrăm tot ceea ce am reuşit să obţinem în ultimii ani, a declarat şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, la o conferinţă de presă dedicată celebrării Zilelor Europei în Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo. Dirk Schuebel a menţionat că Zilele Europei vor fi marcate la Chişinău şi la Comrat, în perioada 12-19 mai. Este o ocazie de a promova valorile europene, diversitatea culturală şi asistenţa pe care Uniunea Europeană o oferă Republicii Moldova. La fel, este o oportunitate de a aduce cultura mai aproape de oameni prin activităţi educative şi de divertisment. Ministrul afacerilor externe, Iurie Leancă, a declarat că pe parcursul anului care a trecut Republica Moldova a demonstrat acţiuni concrete pe plan intern şi extern. Ţara este plenar şi ireversibil angajată pe calea modernizării în spiritul valorilor şi principiilor europene. „Pentru Republica Moldova, aşa cum cunoaşteţi, integrarea europeană reprezintă obiectivul strategic al dezvoltării şi modernizării sale. Spre realizarea acestui obiectiv sunt direcţionate toate eforturile şi acţiunile autorităţilor ţării”, a comunicat ministrul. Potrivit oficialilor, inaugurarea oficială va avea loc sâmbătă, 12 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală. Startul este planificat pentru ora 14.00. În Piaţă vor fi amenajate, ca şi anul trecut, corturi ale misiunilor diplomatice care reprezintă statele Uniunii Europene. Teritoriul, denumit „Satul european”, este locul în care vizitatorii vor obţine informaţii despre limba, cultura, tradiţiile şi bucătăria ţărilor europene. Vizitatorii vor avea posibilitatea să guste tortellini italieneşti, paella spaniolă, bere din Cehia. Gustări tradiţionale vor propune şi reprezentanţii Germaniei, Franţei, Turciei, Estoniei şi Belgiei. În cadrul „Satului european” vor fi amenajate „colţuri lingvistice”. Vizitatorii vor avea posibilitatea să înveţe cuvinte şi expresii în diferite limbi ale Uniunii Europene. De asemenea sunt planificate dezbateri publice despre aspectele politice şi economice ale cooperării Uniunii Europene şi Republicii Moldova, cu participarea ambasadorilor UE şi a oficialilor moldoveni de rang înalt. Dezbaterile publice vor fi organizate într-un format întrebare-răspuns şi vor dura 90 de minute. Un program similar va avea loc pe 19 mai la Comrat. Sărbătoarea este organizată de către Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova şi este susţinută financiar de companiile „Sudzucker”, „Orange”, „Moldova Agroindbank” şi „Flor Art”.