Candidatul PSRM la funcţia de primar general al capitalei, Zinaida Greceanîi, şi-a anunţat priorităţile în soluţionarea problemei transportului public din Chişinău. Promisiunile electorale au fost făcute în cadrul unui briefing de presă susţinut vineri, 19 iunie, la Parcul de autobuze nr.1 din Chişinău, transmite IPN.
„Nu vom admite în niciun caz concesionarea Parcului Urban de Autobuze. Deţinem informaţia că actuala conducere a municipiului Chişinău vrea să aducă intenţionat întreprinderea la faliment, ca mai apoi anumite persoane s-o privatize la preţuri derizorii”, a spus candidatul PSRM.
Zinaida Greceanîi nu a ezitat să aducă acuzaţii la adresa contracandidatului său, liberalul Dorin Chirtoacă. „Atât Parcul Urban de Troleibuze, cât şi Regia Transport Electric au devenit neprofitabile. Angajaţii de la regie nu şi-au primit salariile din luna aprilie. Este nevoie de schimbat managementul pe care îl promovează Primăria Chişinău la aceste întreprinderi”, a declarat candidatul socialiştilor la şefia capitalei.
Zinaida Greceanîi susţine că toate autobuzele se alimentează de la un singur furnizor, proprietate a liderului PL, Mihai Ghimpu, unchiul lui Dorin Chirtoacă. Jumătate din rutele de maxi-taxi din Chişinău sunt administrate de către un consilier liberal. „Nu vom admite ca Primăria Chişinău să fie transformată într-un business de familie şi de partid”, a spus Greceanîi.
În cadrul briefingului candidatul a mai spus că îşi propune reînnoirea parcurilor de autobuze şi troleibuze cu 200 de unităţi de transport noi, care ar urma să fie cumpărate în urma unui tender. „Nu vom proceda ca şi actuala conducere a Primăriei, care a procurat troleibuzele prin intermediul unei întreprinderi din România, plătind mai mult cu 40 de mii de dolari pentru fiecare unitate de transport”, a declarat candidatul PSRM.
Turul doi al alegerilor se va ține pe 28 iunie.