Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, este aşteptată mâine, 30 martie, la Procuratura Generală pentru audieri în dosarul evenimentelor din aprilie, transmite Info-Prim Neo.
Într-un apel lansat la 9 aprilie 2009, Zinaida Greceanîi a cerut populaţiei să nu iasă în stradă şi să respingă orice provocări, pentru că "dacă vor fi atacate instituţiile statului, jertfele umane vor fi foarte greu de evitat". "Poliţia va folosi toate mijloacele necesare pentru apărarea constituţionalităţii Republicii Moldova, inclusiv armele", mai spunea premierul de atunci.
Procuratura Generală anunţă într-un comunicat de presă că, în rezultatul prelucrării imaginilor video din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, a apărut necesitatea efectuării unor acţiuni procesuale suplimentare şi că vor fi audiaţi toţi cei care au tangenţe cu evenimentele din aprilie.
În această săptămână vor fi audiaţi din nou Vladimir Voronin şi Dorin Chirtoacă. La procuratură vor fi chemaţi şi comunişti Grigore Petrenco, Vasile Iovv, Maria Postoico, Igor Dodon, Vadim Mişin şi Iurie Stoicov.
Până acum în dosarele legate de evenimentele din aprilie 2009, ex-ministrul de interne, Gheorghe Papuc, şi fostul comisar al capitalei, Vladimir Botnari, sunt învinuiţi de procurori de neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul lui Valeriu Boboc şi cu alte urmări grave. Cauzele penale pe numele celor doi urmează să fie remise în instanţă până la sfârşitul acestei săptămâni.