Zimbru Chișinău a remizat cu turcii de la Osmanlispor, scor 2-2, în prima manșă din turul doi preliminar al Ligii Europa. Elevii lui Flavius Stoican au fost egalați în ultimul sfert de oră, transmite IPN.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 12 prin căpitanul echipei, Numan Kuruksu. Veaceslav Zagaevschi a restabilit egalitatea la mijlocul primei reprize. Ilie Damașcan a adus-o pe Zimbru în avantaj în minutul 61. Engin Bekdemir a stabilit scorul final în minutul 76, după o desincronizare a defensivei zimbrilor.
„Jucătorii și-au dat seama că Osmanlispor este o echipă de temut. Vom merge în Turcia să forțăm calificare”, a declarat la conferința de presă de după meci antrenorul echipei Zimbru, Flavius Stoican. Returul va avea loc pe 21 iulie.