Zimbru a câştigat pe terenul echipei austriece Groedig

Zimbru este aproape de play-offul Ligii Europa, unde ar putea juca cu o echipă de top din Europa: Inter, Lyon sau Tottenham. Elevii bielorusului Oleg Kubarev au învins Groedig cu 2-1 în deplasare, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, scris IPN.

Atacantul Serghei Alexeev a deschis scorul în minutul 35, după o gafă a fundaşului austriac Simon Handle. În minutul 59 acelaşi apărător a gafat şi mai rău, trimiţîndu-şi mingea în propria poartă. Austriecii au înscris golul de onoare în minutul 88, prin şutul superb a lui Tomi.

„Sunt foarte supărat pentru că am încasat ambele goluri pe greşeli copilăreşti. Totuşi, încă nimic nu e jucat şi vom da replica la Chişinău”, a declarat la conferinţa de presă de după meci antrenorul echipei Grodig, Michael Baur.

„Suntem extrem de mulţumiţi. Echipa are un moral foarte bun. Sper să o ţinem tot aşa. Mulţumim tuturor care ne susţin”, a spus pentru IPN fundaşul echipei Zimbru, Ştefan Burghiu.

Meciul retur dintre Zimbru şi Groedig va avea loc pe 7 august, la Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.