Zilnic vor fi organizate câteva curse charter pentru moldovenii din străinătate

Pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate, care vor să revină acasă, zilnic vor fi organizate câteva curse charter. Listele călătorilor vor fi întocmite prin intermediul ambasadelor, iar prioritate vor avea mamele cu copii, studenții, persoanele cu probleme de sănătate. Declarații în acest sens a făcut președintele Igor Dodon după ședința conducerii de vârf a statului, luni, 30 martie, transmite IPN.

„Am reușit să gestionăm riscul introducerii masive a acestui virus în Republica Moldova. De aceea, pentru a menține și pentru a permite autorităților statului să gestioneze trierea la intrarea în țară, vor fi organizate de către stat treptat curse charter”, a notat șeful statului.

Deciziile cu privire la operarea curselor charter sunt aprobate de către Comisia pentru Situații Excepționale. Cursele sunt organizate împreună cu companiile aeriene.

În ultimele două săptămâni, în Republica Moldova cu zboruri charter s-au întors circa 2 500 de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.