Zilele Matei Vişniec la Chişinău vor avea loc în perioada 25-28 martie

În perioada 25-28 martie curent vor avea loc mai multe activităţi dedicate Zilelor Matei Vişniec la Chişinău cu genericul „De la Cehov la Vişniec”. În această perioada publicul va avea posibilitatea să vizioneze şase spectacole, regizate după piesele renumitului dramaturg român, Matei Vişniec, să participe la expoziţii şi lansări de carte. Evenimentul este organizat de către Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Uniunea Teatrală din Moldova, Teatrul Naţional Satiricus „Ion Luca Caragiale” şi Primăria capitalei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Uniunii Teatrale din Moldova, Zilele Matei Vişniec la Chişinău vor fi lansate vineri, 25 martie, la Teatrul Naţional Satiricus, începând cu ora 11.00. Tot vineri, în foaierul teatrului, va fi inaugurată expoziţia „Matei Vişniec-60 ani” şi va fi lansat un volum de dramaturgie semnat de Matei Vişniec.

Pe parcursul evenimentului se vor desfăşura mai multe activităţi cultural-artistice la care va participa şi dramaturgul. Astfel, Matei Vişniec va discuta cu colegii săi dramaturgi din Republica Moldova şi va purta dialog cu actorii şi publicul autohton. Evenimentele dedicate proiectului Zilele Matei Vişniec la Chişinău vor culmina cu Gala Premiilor UNITEM – 2016, care va avea loc în seara zilei de 28 martie la Teatrul Naţional Mihai Eminescu. În cadrul galei, dramaturgul Matei Vişniec va primi Premiul de Excelenţă.

Directorul Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Valeriu Matei, îl caracterizează pe dramaturgul Matei Vişniec, drept un autor de talent, cu caracter puternic şi care ştie să-şi administreze harul. „ E, nu doar un nume, ci un renume. E al doilea autor dramatic român, după Eugene Ionesco, care s-a impus în dramaturgia şi teatrul francez”, a spus Valeriu Matei.

La rândul său, Sandu Grecu, preşedinte al UNITEM, director artistic al Teatrului Naţional Satiricus, a apreciat rolul şi influenţa fastă a dramaturgului român-bucovinean asupra teatrului din Republica Moldova. „ Piesele lui Matei Vişniec au contribuit plenar la educarea unei noi generaţii de regizori şi actori, ne-au permis ca să ne sincronizăm efectiv cu mişcarea teatrală din România şi cea europeană, în general”, a spus Alexandru Grecu.

Persoanele care doresc să ia parte la evenimentele proiectului vor avea acces liber, cu excepţia spectacolelor de teatru, la care intrarea va fi cu invitaţii speciale oferite de teatre sau cu bilete.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.