Zilele Europei la Comrat
De Zilele Europei, organizate pentru al 7-lea an consecutiv în Moldova, Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău îşi propune să ajungă şi în UTA Găgăuzia. Pe 19 mai, în colaborare cu Primăria Comrat, sărbătoarea va fi organizată pe piaţa centrală a oraşului, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit organizatorilor, „satul european” va fi elementul central al sărbătorii, în care misiunile diplomatice ale ţărilor UE vor împărtăşi din cultura, tradiţiile şi bucătăria statelor pe care le reprezintă.
Activităţile vor începe la ora 14.00. În cadrul acestora va avea loc o dezbatere publică despre problemele generale în cooperarea UE-Moldova. La aceasta vor participa ambasadorii UE, autorităţile locale şi funcţionari din puterea centrală. Dezbaterea va fi organizată în format de întrebare-răspuns.
Vizitatorii interesaţi vor avea oportunitatea de a învăţa expresii în diferite limbi ale statelor UE în colţurile lingvistice amenajate în „satul european”. De asemenea, vor fi organizate colţuri pentru copii, unde aceştia vor avea posibilitatea să deseneze pe asfalt. Cei mai activi vor primi cadouri de la Delegaţia UE .
Sărbătoarea la Comrat va culmina cu un concert cu participarea interpreţilor din Moldova şi din străinătate. Concertul va începe la 19.00.
Zilele Europei sunt organizate de către Delegația UE la Chișinău. Sponsori ai activităţilor sunt companiile Sudzucker, Orange, Agroindbank Moldova şi Flor Art.