ZEL activează profitabil
Investiţiile în zonele economice libere (ZEL) în 9 luni ale anului curent s-au cifrat la 13 mln dolari, cu o creştere de 1,7% faţă de perioada respectivă a anului 2011. Datele au fost comunicate marţi, 27 noiembrie, la o conferinţă de presă, transmite Info-Prim Neo.
Şeful Direcţiei generale politici industriale şi competitivitate la Ministerul Economiei, Ion Lupan, a comunicat că volumul vânzărilor producţiei industriale fabricate în ZEL s-a majorat, în ianuarie-septembrie, cu 10,3% în preţuri curente, faţă de perioada similară a anului trecut (pe fundalul indicatorului de minus 0,8 % înregistrat în ansamblu de producţia industrială) şi a constituit 1,57 mlrd lei sau circa 9% din volumul total al producţiei industriei prelucrătoare al Republica Moldova. Cea mai mare parte a producţiei fabricate în ZEL a fost exportată, inclusiv vinuri, articole de ambalaj, covoare, huse şi cablaje pentru automobile, uleiuri pentru încălzire, mobilă.
„În prezent au fost încheiate negocierile cu mai mulţi investitori privind realizarea a 8 proiecte investiţionale în ZEL. Aceste vor fi lansate în 2013. Implementarea proiectelor se va solda, conform unor calcule prealabile, cu atragerea unor investiţii în sumă de 120 mln dolari. Vor fi create circa 2500 de locuri noi de muncă. Alte 7 proiecte investiţionale se află în proces de negociere. Companiile care şi-au exprimat dorinţa să devină rezidenţi ai ZEL şi să realizeze aceste proiecte sunt din Germania Elveţia , Japonia, România, sunt şi companii locale
În Republica Moldova sunt înregistrate 7 zone economice libere, în care activează 151 de rezidenţi, care, la rândul lor, angajează 6167 de persoane. Volumul total al investiţiilor atrase în ZEL până la acest moment constituie 155 mln dolari.
Potrivit legislaţiei Republicii Moldova, rezidenţii ZEL care exportă producţia fabricată sunt scutiţi în proporţie de 50 la sută de impozitul pe profit. Adică cota de impozitare constituie 6%, faţă de cota de 12% pentru alţi agenţi economici. De asemenea, ei sunt eliberaţi şi de plata TVA şi taxele vamale.