Zeci de pensionari au luat cu asalt Primăria

Câteva zeci de pensionari protestează în acest moment (ora 12.00) în holul Primăriei. Aceştia cer consilierilor municipali, care sunt în şedinţă, să anuleze tariful la căldură de 540 lei/Gcal pentru consumatorii casnici şi spun că nu vor pleca până nu le vor fi auzite revendicările, transmite Info-Prim Neo. Pensionarii intenţionează să ajungă în sala de şedinţe, însă sunt opriţi de poliţişti. Protestatarii cer preşedintelui Consiliului municipal Chişinău, Eduard Muşuc, să vină în faţa lor să le promită că tariful la căldură va reveni la 233 lei/Gcal. Totodată, aceştia solicită să le fie acordate necondiţionat compensaţii de la Guvern şi din bugetul municipal. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, le-a spus pensionarilor că aceştia pot participa la şedinţa CMC în componenţa proporţională numărului locurilor disponibile în sală. 20 de pensionari au fost lăsaţi să meargă în sala de consiliu. Înainte de a intra în Primărie, pensionarii au protestat timp de o oră în faţa acesteia, dar au spus că au îngheţat şi că preşedintele consiliului nu a apărut în faţa lor, de aceea au fost nevoiţi să intre forţat . Acţiunea de protest este organizată de ONG-ul “Salvgardare”, condusă de Maia Laguta.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.