Zeci de funcţionari municipali vor fi disponibilizaţi

Angajaţii Direcţiei Generale Arhitectură şi Urbanism (DGAU) şi ai Direcţiei Funciare (DF) vor fi disponibilizaţi odată cu reorganizarea acestor structuri municipale. Anunţul a fost făcut de primarul interimar Vasile Ursu în cadrul unei emisiuni la postul municipal de radio „Antena C”. Potrivit lui Ursu, în scurt timp vor fi reorganizate direcţiile Arhitectură şi Urbanism, Control Urban şi cea Funciară, iar noul personal va fi selectat prioritar în corespundere cu calificativul „necorupt”. Una din variantele reorganizării, în opinia lui Ursu, ar fi comasarea DF cu DGAU, nu este exclusă însă nici eliminarea lor din organigrama Primăriei şi constituirea acestora în structuri independente „pentru a putea fi verificate mai uşor”. Pe de altă parte, primarul interimar îşi propune să dezrădăcineze practica adresărilor directe către funcţionarii municipali, insistând ca obligaţia de a răspunde solicitărilor, petiţiilor, reclamaţiilor etc. să revină consilierilor conducerii administraţiei publice locale. În opinia lui Ursu, astfel vor fi „eliminaţi din circuit” intermediarii care, susţine el, „umblă cu genţile pline” şi discută „tet-a-tet cu funcţionarii prin coridoare şi curtea Primăriei”, sugerând că acesta ar fi mecanismul actelor de corupere. Totodată, Ursu insistă asupra organizării unei agenţii municipale de plasare a publicităţii, înlăturând din această activitate o firmă privată. În cadrul şedinţei operative de la Primărie, el s-a arătat revoltat de faptul că banii pe care ar putea să-i acumuleze bugetul municipal ajung în buzunarele agenţilor economici şi ai intermediarilor, care prejudiciază nu numai bugetul local, ci şi imaginea funcţionarilor de rang înalt de la Primărie. Ursu susţine că intermediarii tranzacţiilor publicitare nu mituiesc funcţionarii locali, precum afirmă, dar îşi însuşesc banii pe care declară că-i plătesc pentru a obţine o semnătură sau alta. În context, el s-a referit la un caz recent de colectare, de persoane neidentificate, a unor sume de câte 500 de lei de la şoferii de microbuze pentru facilitarea efectuării reviziei tehnice, fapt confirmat şi de şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii, Veacesdlav Ţărnă. Anterior, Vasile Ursu a solicitat Serviciului personal elaborarea, în termene restrânse, a fişei de post pentru fiecare angajat al Primăriei capitalei şi al serviciilor municipale bugetare, în care să fie descrise în mod detaliat obligaţiunile şi responsabilităţile acestuia. Ursu a declarat că îşi doreşte un aparat eficient, personalul căruia să se ocupe în timpul serviciului doar de activităţi publice, nu şi de „business-ul propriu” sau de alte activităţi particulare. El a menţionat că este necesară justificarea menţinerii în post a fiecărui angajat pentru a stabili dacă este sau nu necesară modificarea statelor de personal.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.