Zece persoane au ajuns la spital după accidentul de la Cojușna

Un om a murit, iar zece au ajuns la spital în urma accidentului grav de ieri de lângă Cojușna, raionul Strășeni. Impactul s-a produs între un microbuz, care transporta muncitorii unei fabrici, și un automobil.

Șapte persoane au fost transportate la Spitalul raional Strășeni. Vicedirectoarea instituției, Elena Vataman, a declarat pentru IPN că pacienții care au suferit diverse traumatisme asociate au fost internați în secția cu profil chirurgical traumatologic. Două persoane sunt în stare gravă, dar stabilă, iar ceilalți sunt în stare de gravitate medie. În prezent, pacienții primesc îngrijirile corespunzătoare.

Alte trei persoane au fost transportate la Institutul de Medicină Urgentă. Contactată de IPN, purtătorul de cuvânt al IMU, Dorina Arsene, a menționat că doi pacienți sunt în internați în secția de profil, starea lor fiind de gravitate medie, stabilă. A treia persoană, după consultații și investigații, a plecat cu recomandările necesare, sub supravegherea medicului de familie.

În urma impactului microbuzul s-a răsturnat pe acoperiș, iar automobilul a fost proiectat în canalul de scurgere de marginea drumului. Un pasager de 60 ani din microbuz a decedat la fața locului. Potrivit poliției, niciunul dintre șoferi nu era băut.

Oamenii legii nu au comunicat deocamdată circumstanțele accidentului și nici vreo versiune preliminară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.