Zece ONG-uri se angajează într-o nouă campanie de monitorizare a modului în care sunt implementate prevederile legislaţiei audiovizuale

Zece ONG-uri de media şi din domeniul drepturilor omului, sub egida Asociaţiei Presei Electronice (APEL) vor continua supravegherea modului în care sunt implementate şi respectate prevederile legislaţiei audiovizuale, transmite Info-Prim Neo. APEL susţine că implementarea cu bună credinţă a prevederilor legale ar putea conduce la schimbări de esenţă în domeniul audiovizualului autohton. Monitorizarea pe parcursul anului 2007 a arătat că principalii actori comit grave derogări de la cadrul juridic, condiţionate, pe de o parte, de ingerinţa puternică şi vădită a factorului politic şi economic asupra activităţii întregii sfere a audiovizualului, şi, pe de altă parte, de capacitatea redusă a societăţii civile de a contracara influenţa respectivă. Potrivit unui comunicat al asociaţiei, ingerinţa în cauză, aşa cum demonstrează practica internaţională, poate fi diminuată inclusiv prin monitorizarea şi mediatizarea modului în care este implementat cadrul juridic. Obiectivele noii campanii de monitorizare a aplicării în practică a Codului audiovizualului, lansată la 1 aprilie curent, constau în a analiza corespunderea legislaţiei naţionale cu recomandările Consiliului Europei privind activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului, a Consiliilor de Observatori şi organelor de administrare ale instituţiilor publice Compania "Teleradio-Moldova" şi Compania "Teleradio-Găgăuzia". Se va face o analiză selectivă a programelor celor două instituţii publice şi se va monitoriza comportamentul acestora, dar şi al CCA şi CO în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2009. Printre obiective figurează şi evaluarea schimbărilor în domeniul audiovizualului în urma aplicării prevederilor noii legislaţii, sensibilizarea opiniei publice naţionale şi internaţionale asupra eventualelor abateri, precum şi elaborarea recomandărilor şi sugestiilor pentru îmbunătăţirea implementării prevederilor legislaţiei audiovizuale. APEL îşi anunţă disponibilitatea de a conlucra cu instituţiile audiovizuale şi autorităţile formate în conformitate cu prevederile legii în scopul instituirii principiilor democratice de funcţionare a audiovizualului din Republica Moldova. Rezultatele monitorizării, analiza indicilor calitativi şi cantitativi, orice altă informaţie despre modul în care este implementat proiectul, vor fi publicate pe site-ul Asociaţiei: www.apel.md. Proiectul este realizat de APEL cu susţinerea Fundaţiei Soros-Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.