Zece dintre copiii care îşi ispăşeau anul trecut pedeapsa în penitenciarele din Moldova au fost condamnaţi pentru omor
Numărul infracţiunilor comise de către minori în anul 2009 s-a redus cu 3% faţă de 2008, iar numărul crimelor grave a descrescut cu 23%. Cele mai frecvente infracţiuni comise de minori sunt furturile, jafurile şi tâlhăriile, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică (BNS).
Anul trecut au fost condamnaţi 477 de minori sau 6,2% din totalul persoanelor condamnate ( 7,7 mii). Cei mai expuşi la săvârşirea crimelor sunt tinerii cu vârstă de 16-17 ani. În penitenciar anul trecut au stat 33 de copii, inclusiv 6 fete. Zece minori au fost condamnaţi pentru omor.
Statisticile relevă, de asemenea, că anual împotriva copiilor sunt comise peste 400 de crime. Anul trecut 12 copii în Republica Moldova au fost omorâţi. Pe parcursul ultimilor cinci ani, în urma accidentelor rutiere produse în ţară, au decedat 170 de copii.