Zece apartamente din Chișinău vor deveni locuințe sociale

Consiliul municipal Chișinău urmează să primească de la un agent economic zece apartamente cărora le va fi atribuit statut de locuință socială. În acest context, CMC a aprobat o hotărâre cu privire la constituirea Comisiei consultative pentru domeniul locuințelor și componența acesteia.

Șeful adjunct al Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Ghenadie Dubița, a declarat pentru IPN că este vorba despre o decizie a CMC încă din anul 2014, care prevede darea în arendă a unui lot de teren în schimbul a zece apartamente din blocul care a fost edificat pe acel teren. Apartamentele, care vor deveni locuințe sociale, sunt pe strada Carierei.

Comisia creată urmează să asigure recepționarea celor zece locuințe. Ghenadie Dubița a menționat că, potrivit Legii cu privire la locuințe, acestora urmează să le fie atribuit statutul de locuință socială. Ulterior, modalitatea de distribuire a acestor locuințe va fi efectuată de o altă comisie specială care urmează să fie creată.

Din componența Comisiei consultative pentru domeniul locuințelor a CMC fac parte viceprimarul Victor Chironda, șeful DGLCA, Ion Burdiumov, reprezentanții altor subdiviziuni, inclusiv patru consilieri municipali.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.