Adolescentul din Orhei, învinuit că și-a ucis amicul minor pentru o consolă de jocuri Xbox, a fost condamnat la zece ani și jumătate de închisoare. Sentința a fost pronunțată pe două capete de acuzate: tâlhărie și omor intenționat, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit comunicatului de presă, inculpatul, în vârstă de 14 ani, și-a înjunghiat cu un cuțit amicul, cu doi ani mai mic ca el, după care i-a sustras din rucsac o consolă Xbox și a plecat, abandonând cadavrul.
În dimineața următoare, inculpatul i-a povestit unui prieten despre cele săvârșite, rugându-l să procure doi saci pentru a ascunde cadavrul. La scurt timp, a fost reținut de procurori, iar ulterior a fost arestat.
Potrivit experților, inculpatul a înjunghiat victima de cel puțin 15 ori, iar fiind audiat de procurori, acesta și-a recunoscut vina.
Pe lângă pedeapsa cu detenție stabilită adolescentului, reprezentantul legal al acestuia a fost obligat să achite succesorului victimei 410 mii lei în calitate de prejudiciu moral și material și încă 9400 de lei pentru cheltuieli judiciare, în folosul statului.
Sentința este cu drept de atac. Cazul a avut loc pe 18 ianuarie anul curent, în subsolul unei clădiri nefinisate din orașul Orhei.