Zbor anulat din cauza unor pasageri care s-au luat la pumni într-un avion Air Moldova

Zbor anulat din cauza unor pasageri care s-au luat la pumni într-un avion Air Moldova. Aeronava urma să zboare din Chișinău la Tel Aviv, Israel, duminică seara, la 21.40, dar căpitanul a decis să nu decoleze, transmite IPN.

După procedura de îmbarcare la bordul aeronavei, un grup de pasageri a provocat altercații și a pus în pericol siguranța zborului, pasagerilor și a echipajului, a anunțat compania Air Moldova într-o postare pe o rețea de socializare.

Potrivit companiei, comandantul aeronavei a luat decizia de a nu decola în condițiile în care nu sunt respectate normele de securitate. Pasagerii care au avut de suferit și au pierdut zborul din cauza acestui incident au rămas să ia următorul zbor disponibil.

Și Poliția de Frontieră a emis un comunicat de presă în care precizează că patru pasageri, cetățeni ai Statului Israel, ar fi devenit agresivi și ar fi pornit o ceartă la bordul aeronavei. A fost solicitată interventia polițiștilor de frontieră pentru stabilirea ordinii publice și asigurarea debarcării pasagerilor în siguranță, dar și returnarea în zona de sosiri a Aeroportului Internațional Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.