Zaria obține prima victorie în acest sezon

Zaria a dispus de Speranța, cu 2-1, în cadrul etapei a opta din Divizia Națională. Este prima victorie a echipei din Bălți în actualul sezon, transmite IPN.

Rusu și Apostol au marcat pentru gazde, iar Iurcu a stabilit scorul final în minutul 89, după ce a transformat un penalty. În urma acestei victorii, codașa clasamentului, Zaria, a egalat-o la puncte pe Sfântul Gheorghe.

La Hâncești, Petrocub a obținut prima victorie din istorie în fața Sheriffului. Singurul gol a fost marcat de Vladislav Ivanov, în minutul 53. Sheriff putea să egaleze, prin Kamara și Cristiano, dar aceștia au ratat ținta.

Petrocub s-a apropiat la trei puncte de Milsami, care a remizat cu Zimbru, scor 0-0. Ilie Damașcan putea să aducă victoria pentru gazde, dar a ratat un penalty. În fine, Dinamo-Auto și Sfântul Gheorghe s-au despărțit nedecis, scor 0-0.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.