Zaria a obținut prima victorie în actualul sezon

Zaria Bălți a învins cu 4-2 pe terenul Speranței Nisporeni în ultimul meci al etapei a treia din Divizia Națională. Echipa antrenată de Vlad Goian a obținut primele puncte din actuala stagiune și se află în continuare pe locul nouă, transmite IPN.

Zaria a condus cu 4-0 din minutul 66. Eroul oaspeților a fost Maxim Mihaliov, care a marcat un gol și a pasat decisiv la reușitele lui Novicov, Zaginailov și Ovseannicov. Dragan și Răilean au înscris pentru gazde golurile de onoare.

„După un start slab de campionat aveam nevoie cu orice preț de victorie”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Zaria, Vlad Goian.

„Am avut mai multe ocazii de gol, dar ne-a lipsit concentrarea. Mergem înainte”, a declarat tehnicianul celor de la Speranța, Cristian Efros.

În următoarea etapă, pe 29-30 iulie, se vor întâlni perechile: Petrocub – Sheriff, Dinamo-Auto – Sf.Gheorghe, Spicul – Zaria, Dacia – Speranța și Zimbru – Milsami.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.