Actorul american Will Smith nu a depus nicio cerere de adopţie în Republica Moldova. Precizările în cauză sunt făcute de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei ca urmare a unui val de informaţii în presă despre o presupusă înfiere.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei informează că în perioada anilor 1994 – 2013 niciun copil, cetăţean al Republicii Moldova, nu a fost adoptat de către actorul american, iar potrivit datelor Departamentului Poliţiei de Frontieră, în perioada de timp ianuarie 2012 – iulie 2013, Will Smith şi soţia acestuia nu au traversat frontiera de stat a Republicii Moldova.
Cetăţenii străini sau apatrizii cu domiciliul în străinătate, care doresc să adopte un copil domiciliat în Republica Moldova, pot depune cererea de adopţie internaţională numai prin intermediul organizaţiilor străine din statul primitor, acreditate şi înregistrate în condiţiile legislaţiei în vigoare.
În evidenţa Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei sunt 56 de copii cu statut de adopţie internaţională, cel mai mic are vârsta de 4 ani.