Vot în lectură finală: Panglica „Sfântul Gheorghe” este interzisă

Confecționarea, vânzarea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni, va fi penalizată. Modificarea în acest sens a Codului Contravențional a fost votată de Parlament în lectură finală. Printre simbolurile interzise este și panglica bicoloră negru-oranj „Sfântul Gheorghe”, dar și literele „Z” și „V”, transmite IPN.

Pentru nerespectarea interdicției vor putea fi aplicate amenzi de la 4 500 de lei la 9 000 de lei sau sancțiune sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. În cazul persoanelor juridice sau cu funcții publice, amenda se ridică  până la 30 000 de lei.



Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a dat citire raportului comisiei pe fundalul protestelor deputaților comuniști, care au blocat tribuna Parlamentului. Olesea Stamate a ținut să precizeze că purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” ca element al medaliilor și ordinelor conferite nu este interzisă.

Legea a fost votată de 53 de deputați.


Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.