Vot final: sistemul electoral va fi modificat!

Parlamentul a votat cu 74 de voturi în lectură finală proiectul de modificare a Codului Electoral prin care se trece de la sistemul proporțional de vot, pe liste de partid, la cel mixt, în care jumătate din deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar cealaltă în circumscripții uninominale, transmite IPN.

Proiectul a fost votat după ce mai mulți deputați au părăsit sala plenului. Deputata Inna Șupac din partea Partidului Comuniștilor a declarat că PCRM nu dorește să asiste la uzurparea puterii în stat. PCRM a cerut ca votul să fie nominal „ca țara să-și cunoască eroii”, însă solicitarea nu a fost susținută de deputați.

În replică, președintele Parlamentului Andrian Candu a spus că PCRM a refuzat să participe la dezbaterile organizate pe platforma parlamentară, în cadrul cărora s-a găsit consens. Înainte de procedura de vot, Andrian Candu a mulțumit participanților la dezbaterile pe marginea modificării sistemului electoral, dar și experților Comisiei de la Veneția pentru expertiza acordată.

Prin modificările operate la Codul Electoral, 50 de membri ai Parlamentului vor fi selectați prin reprezentare proporțională, iar alți 51 – prin vot uninominal în circumscripții. Circumscripțiile vor fi formate de către o comisie specială instituită de Guvern, din care vor face parte reprezentanți ai societății civile, partidelor parlamentare și extra-parlamentare, reprezentanți ai minorităților naționale, mediului academic, experți etc. Informația despre circumscripțiile electorale va fi publicată în „Monitorul Oficial” cu un an înainte de alegeri. Totodată, pentru asigurarea unei bune reprezentări a alegătorilor de peste hotare și din stânga Nistrului în Parlament, urmează ca printre criteriile existente pentru formarea circumscripțiilor să fie inclus și criteriul de împărțire geografică.

La fel, sunt incluse o serie de măsuri stimulatorii pentru asigurarea egalității de gen. Pentru promovarea femeilor în politică, partidele care vor menține cota existentă de 40% și pentru circumscripțiile uninominale vor beneficia de un spor financiar bugetar de cel puțin 10%, care conform unui coeficient va crește cu fiecare candidat femei ajunsă în Parlament. De asemenea, este redus în jumătate numărul de semnături necesare pentru înregistrarea unei candidate în raport cu un candidat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.