Vot final pentru judecarea în lipsă și confiscarea extinsă a averilor acumulate prin corupție

Instrumentarea cauzelor penale va fi posibilă în lipsa persoanei vizate, dacă aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la procesul de judecată. Proiectul de lege care prevede acest fapt a fost votat de deputați în lectură finală, transmite IPN.

Potrivit proiectului, dacă persoana se eschivează de la urmărirea penală și fuge în altă țară, dar se cunoaște locul aflării, acuzatorul se va adresa autorităților din statul respectiv pentru înaintarea acuzării. Ulterior, cauza va putea fi transmisă în judecată. Un alt mecanism pentru înaintarea acuzării în lipsa învinuitului se referă la situația în care nu se cunoaște locul aflării acestuia. În acest caz, înaintarea acuzării în lipsa învinuitului și finalizarea urmăririi penale va fi efectuată de către un judecător de instrucție la solicitarea procurorului.

În aceeași ședință, deputații au votat în lectură finală modificările legislative, care prevăd punerea în aplicare a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție. Inițiativa legislativă, înaintată de președinta Maia Sandu, prevede completarea Codului Penal, astfel încât să fie posibilă confiscarea bunurilor, care au fost transferate de condamnat către terți pentru a evita confiscarea. De asemenea, prevede confiscarea bunurilor în absența acuzatului, în cazul decesului sau în cazul în care acesta nu se prezintă în instanța de judecată.

Confiscarea extinsă se va dispune în cazurile în care valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată depășește suma de 20 de salarii medii pe economie față de veniturile dobândite licit de aceasta, iar persoana condamnată nu poate prezenta dovezi că bunurile respective sunt dobândite pe alte căi decât cele ilegale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.