Peste 1600 de blocuri de locuit din Chișinău vor trece la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic, iar contorizarea va fi efectuată individual. Consumatorii din aceste blocuri vor avea posibilitatea de a conecta și deconecta încălzirea în apartamente și vor putea regla în mod independent consumul de energie. Parlamentul a ratificat Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, transmite IPN.
Împrumutul este de 143,5 milioane de euro și reprezintă 44 % din valoarea totală a proiectului „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din mun. Chișinău”. Banii vor fi oferiți în trei tranșe.
Pe lângă instalarea celor 2 510 Puncte Termice Individuale și trecerea a 1665 de blocuri de locuit la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic, urmează să fie implementate 57 de proiecte-pilot. Acestea presupun termoizolarea blocurilor selectate și instalarea sistemelor de distribuție pe orizontală în interiorul apartamentelor.
În plus, vor fi reabilitate rețelele termice primare și vor fi construite două noi stații de pompare, asigurând eficientizarea alimentării cu energie termică a orașului. Se estimează că circa 300 000 de locuințe din capitală vor beneficia de facilitățile oferite de respectivul proiect.
Potrivit autorităților, instalarea Punctelor Termice Individuale va permite reducerea cheltuielilor cu aproximativ 10%. Iar integrarea unui sistem intern de distribuție pe orizontală a agentului termic va genera reduceri de până la 30%. Totodată, consumatorii vor avea posibilitatea să își regleze consumul de energie termică, adaptându-l la nevoile de confort termic și la capacitățile lor financiare.
Proiectul „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din mun. Chișinău” are un buget total de 326 de milioane de euro. Co-finanțarea proiectului va fi asigurată de Banca Europeană pentru Investiții, care va acorda un împrumut de 143,5 milioane de euro, Parteneriatul pentru Eficiență Energetică și Mediu din Europa de Est și Programul de Investiții de Vecinătate al Uniunii Europene, care vor acorda câte un grant de 15 milioane de euro și, respectiv, de 24,5 milioane de euro.